Deșeurile miniere în UE se ridică la 10 miliarde de tone, ceea ce reprezintă, în medie, de două până la 12 ori mai mult decât cantitatea de metal extras. Iazurile de decantare, dacă nu sunt gestionate corespunzător, pot reprezenta un risc pentru oameni și pentru mediu. Ultimul caz din Europa a fost eșecul de la Baia Mare, unde 100.000 de metri cubi de cianuri au contaminat râurile locale și au distrus ecosistemele. Cu toate acestea, deșeurile miniere pot fi o resursă valoroasă în prezent. Revalorificarea sterilului poate produce atât valoare economică prin recuperarea mineralelor, cât și reducerea cantităților de steril în Europa. Pe baza calculelor T&E, acestea conțin suficient cobalt pentru a produce acumulatori care să alimenteze 185.000 de mașini electrice. De asemenea, un alt domeniu pentru utilizarea deșeurilor este cel al asfaltului pentru șosele.
Directiva are multe prevederi neclare
O concluzie clară a analizei juridice este că există un risc semnificativ de fragmentare în punerea în aplicare a directivei, multe prevederi-cheie sunt neclare și lăsate la latitudinea statului membru. De exemplu, nu este clar cine este responsabil în caz de accidente sau daune și cât de regulată ar trebui să fie monitorizarea. O altă constatare majoră este că cele mai bune tehnici disponibile, cum ar fi sterilul filtrat care elimină umezeala din deșeuri înainte de a le depozita, făcându-le astfel mai rezistente la accidente, nu sunt obligatorii și sunt lăsate la latitudinea companiei. În plus, pare să existe o protecție insuficientă a mediului și a comunităților locale.
Având în vedere toate acestea, T&E solicită noii Comisii Europene să actualizeze Directiva privind deșeurile extractive astfel încât să oblige, printre altele, companiile să implementeze cele mai sigure tehnici de depozitare și monitorizare a sterilului.
Pentru a reduce dependența de țări terțe în vederea obținerii accesului la materii prime critice, UE a stabilit ca, pentru 2030, cel puțin 10% din consumul său anual să provină din extracția din țările membre, cel puțin 40% din consum să provină din prelucrarea în UE și cel puțin 25% din consum să provină din reciclare.
Noi am închis 556 de mine, dar ecologizarea încă așteaptă
Începând cu anul 1998, prin 11 hotărâri de Guvern, în România a fost aprobată închiderea definitivă, conservarea şi monitorizarea factorilor de mediu postînchidere a 556 de mine, amplasate pe teritoriul administrativ a 227 de comunităţi locale. În cadrul acestor obiective miniere funcționau 78 de iazuri de decantare, cu un volum total înmagazinat de 341,31 de milioane de metri cubi de steril şi o suprafaţă ocupată de circa 1.770 ha. De asemenea, funcționau 675 de halde miniere, cu un volum de 3.101,92 de milioane de metri cubi şi o suprafaţă ocupată de circa 9.260 ha. Pentru toate aceste trebuia asigurată închiderea, ecologizarea și punerea în siguranță, dar lucrurile sunt departe de a se termina, pentru că fondurile alocate au fost mereu subdimensionate.
Cum stă România cu materiile critice
În primăvara anului trecut a fost adoptată „Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice - Orizont 2035”. Documentul, care prezintă probe privind existența unor importante resurse de materii prime critice, precizează că acestea nu pot fi exploatate din cauza costurilor ridicate implicate de redeschiderea minelor, lipsa know-how-ului pentru exploatarea lor și imposibilitatea prelucrării lor în țară. De exemplu, România nu mai are nici măcar capacitățile necesare pentru prelucrarea concentratul de cupru obținut din cariera Roșia Poieni din Munții Apuseni.
Iazurile de decantare, rezervoare de materii prime
La nivel mondial se estimează că 70% din cantitățile de steril minier vor fi reciclate în următorii ani. În România există 1.100 de halde de steril și 108 iazuri de decantare, majoritatea provenind din industria minieră. „Resursele minerale secundare depozitate în iazuri de decantare sau halde de steril prezintă un potențial ridicat de valorificare industrială prin recuperarea metalelor prețioase, critice și utile de bază (Au, Ag, Cu, Pb, Zn, Fe, Mn, W, Mo etc.) pentru care au fost deschise exploatările sau a unor elemente care au intrat recent în sfera de interes a valorificării industriale (Ge, In, Te, Cd, Sb)”, se arată în „Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice - Orizont 2035”, adoptată anul trecut. Deocamdată totul este la nivel de intenție, pentru că nu există norme de aplicare a cadrului legislativ în ceea ce priveşte exploatarea resurselor secundare și nici uzine de procesare.
Închiderea minelor: dezastre care așteaptă să se întâmple?
Potrivit analizei juridice, închiderea unei mine este la discreția autorității competente din statul membru, autoritatea bazându-se pe rapoartele întocmite de operatorul minier. Perioada de întreținere și monitorizare a controalelor după închidere considerată necesară este la latitudinea autorității statului membru. Acest lucru oferă companiei multă putere, fără o evaluare independentă și verificarea terților, nici posibilitatea de a se consulta cu alte părți interesate, cum ar fi societatea civilă, experți independenți și comunitatea. În schimb, compania ar trebui să fie trasă la răspundere mult timp după închiderea minei. Conform Standardului pentru minerit responsabil, inclus în Inițiativa pentru minerit responsabil, durata de timp prevăzută depinde de zona specifică. De exemplu, conform Standardului, cele mai bune practici din sectorul minier solicită companiilor miniere să planifice, să estimeze costurile, să asigure financiar și să asigure minimum 25 de ani monitorizare a apei după închidere. Cu toate acestea, perioada poate fi mult mai lungă în practică, deoarece Standardul cere, de asemenea, ca o astfel de monitorizare să poată fi oprită numai după ce criteriile specifice de calitate ale apei au fost îndeplinite timp de cel puțin cinci ani consecutiv. În schimb, pentru redeschiderea unei mine, Standardul cere ca această perioadă de monitorizare să fie realizată cel mult 10 ani de la închiderea definitivă a minei.