Jurnalul.ro Ştiri Externe UE adaugă Rusia pe lista paradisurilor fiscale

UE adaugă Rusia pe lista paradisurilor fiscale

de Redacția Jurnalul    |   

Uniunea Europeană a adăugat Rusia pe lista sa de "jurisdicții necooperante în scopuri fiscale", anunță CNN.

Rusia a fost adăugată pe listă din cauza unei noi legislații adoptate de Kremlin în 2022, care a fost "împotriva criteriilor de bună guvernanță fiscală" din codul de conduită al UE.

Grupul pentru codul de conduită al Consiliului UE a constatat, de asemenea, că Rusia "nu și-a îndeplinit angajamentul de a aborda aspectele dăunătoare ale unui regim special pentru holdingurile internaționale".

Dialogul cu Rusia privind impozitarea a ajuns "într-un punct mort" după invazia din Ucraina, a adăugat acesta.

Lista a fost întocmită pentru prima dată în 2017 și cuprinde în prezent 16 jurisdicții în total, printre care Panama, Bahamas și Insulele Virgine americane.

Potrivit UE, lista "urmărește să contribuie la eforturile în curs de desfășurare pentru a promova buna guvernanță fiscală la nivel mondial".

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ue Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri