Uleiul românesc încinge profiturile companiilor transnaţionale

Piața uleiurilor vegetale din România a trecut în ultimii ani printr-un amplu proces de concentrare, capacităţile de producţie ajungând acum să fie concentrate în mâna câtorva grupuri transnaţionale. Dacă în urmă cu 20 de ani funcţionau zeci de fabrici de preluarare a oleaginoaselor, după privatizări şi revânzări succesive, multe dintre ele s-au închis. Deşi am ajuns cel mai mare producător de floarea soarelui din Europa, circa 60% din materia primă pleacă la export.

Fermierii români au realizat anul trecut o producţie de 1,95 milioane tone de floarea soarelui, dar 1,18 milioane de tone au plecat la export, potrivit INS. Cu toate acestea, exporturile de ulei de floarea-soarelui au totalizat 103,5 milioane de euro, în timp ce importurile au fost de 37 milioane de euro, înregistrându-se astfel un excedent comercial de  66,5 milioane de  euro. În ciuda excedentului, specialiştii atrag însă atenţia că România nu-şi valorifică la adevăratul potenţial producţia de floarea soarelui pentru că prelucrează încă prea puţin la intern.

Doar 52.300 de tone de ulei de floarea soarelui a exportat România în perioada septembrie-noiembrie a anului agricol 2015-2016, cu 24 % mai puțin decât în perioada similară a sezonului anterior (69.000 de tone).

Pieţele de export, o problemă

Piaţa uleiului ar putea asigura câştiguri foarte bune, dar pentru aceasta ar trebui găsite pieţe pentru export. „Multe din fabricile existente sunt supradimensionate comparativ cu consumul pieţei. Ca profitul să fie foarte bun, fabricile trebuie să producă la capacitate maximă, dar pentru aceasta însă trebuie să avem pieţe de export. Lipsa acestora a fost şi motivul pentru care au fost închise multe capacităţi de producţie”, spune Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).

Lichidări pe bandă rulantă

Fabrica de ulei Interoil Oradea, de la Podari, din judeţul Dolj, Lizeanu şi Muntenia din Bucureşti, Unirea din Iaşi sunt numai câteva din fabricile care au dispărut în ultimii 10 ani. Marii producători mondiali care domină piaţa uleiului din România, au pus fără ezitare lacătele pe multe din fabricile cumpărate, invocând, de fiecare dată, lipsa profitabilităţii generată de costurile logistice mult prea mari. De exemplu, numai americanii  de la Bunge au închis trei fabrici (Muntenia, Interoil şi Unirea) din raţiuni de eficientizare a afacerilor derulate în România. În prezent americanii deţin două fabrici de procesare, cea de la Buzău şi cea de la Lehliu Gară, fapt ce le asigură o cotă de piaţă de peste 30%.

La Ţăndărei industria uleiului moare

Ultima fabrică dispărută de pe harta industriei uleiului este Floarea Internaţional din Ţăndărei (fostă Ultex), deţinută până recent de compania Trans Oil din Republica Moldova. „Fabrica este închisă din februarie anul trecut. Din cauza datoriilor proprietarul a fost executat, fabrica fiind preluată, deocamdată în acte, de firma Helios Agri de la Floarea International SRL. Se vorbeşte că Helios ar fi tot a celor de la Transoil, dar nu avem probe. Fabrica are o capacitate de prelucrare de 650-700 de mii, fiind printre cele mai moderne din ţară, iar într-o săptămână o putem reporni dacă se vrea acest lucru”, ne spune Marin Jan, viceliderul de sindicat din fabrică. Angajaţii au început să fie concediaţi, cea de a treia tură de disponibilizaţi fiind în prezent în preaviz.

“Şi aici se petrece un lucru incorect. Pentru a nu da oamenilor plăţi compensatorii, aşa cum prevede legea în cazul disponibilizărilor colective (10% din personal concediat odată), personalul este disponibilizat în tranşe de câte 9%”, susţine reprezentantul muncitorilor.

Astăzi (ieri-n.red) ne întâlnim cu un avocat pentru a stabili căile de atac în instanţă pentru că altfel nu se mai poate, spune Marin Jan. Luna trecută s-a plătit o parte din restanţele salariale, dar liderilor de sindicat care au luat atitudine faţă de comportamentul patronatului nu li s-a plătit nimic.  Din salarii ni s-au reţinut cotizaţiile către sindicat, dar ele nu au fost virate în contul acestuia, în total fiind vorba de peste 23.000 de lei. Oamenilor li s-au reţinut din salarii eventualele datorii către bănci, dar patronatul nu a virat mai departe banii. Mai mult, angajaţilor concediaţi cărora li se reţinuse o garanţie de gestiune de 10% din salariu, ea nu le-a mai fost returnată. Marin Jan, vicelider de sindicat

Cultura de floarea soarelui se dovedeşte foarte profitabilă pentru industria prelucrătoare şi marii traderi. Pentru că depoyitarea ei costă foarte mult, fermierii români aleg, în general, să-şi vând producţia imediat după recoltare

Schimburile comerciale de floarea soarelui

Sursa de date: INS - EUROSTAT

Producţia de floarea soarelui în România

Sursa: INS