Jurnalul.ro Special Ultimii meseriași ai Bucureștiului fac un apel la guvernanți: tinerii trebuie învățați să muncească!

Ultimii meseriași ai Bucureștiului fac un apel la guvernanți: tinerii trebuie învățați să muncească!

de Mihaela Bîrzilă    |   

Ultimul pălărier al Capitalei muncește și la 92 de ani. A ieșit din atelierul în care lucrează de aproape jumătate de secol și a venit în Parlament.

 

Și-a pus măsuța cu pălării în foaierul Senatului, să le arate și aleșilor cum se făcea meserie pe vremuri. Nu a venit de capul lui, e invitat la Expoziția Meserii Legendare, unde mai sunt și alții ca el. Toți profesioniști în domeniile lor, multe pe cale de dispariție. Nicolae Zdârcă s-a rupt pentru câteva zile de atelierul lui pentru că i se pare important să tragă un semnal de alarmă: tinerii trebuie învățați să muncească, trebuie să-i ajute cineva să facă practică, ucenicie, și să nu fie uitate meșteșugurile de altădată! 

„Nea Nicu pălărierul” era faimos pe vremea lui Ceaușescu, pălăriile lui au făcut senzație în toate filmele lui Sergiu Nicolaescu. Își amintește că s-a îmbogățit atunci. „Am luat bani mai mulți decât președintele”, povestește cu nostalgie. Vremurile s-au schimbat, el tot pălării face. Cea mai ieftină costă 150 de lei. Muncește mult la ele, dar cel mai rău îi pare că nu are cui să predea ștafeta. Moare de ciudă că tineretul nu mai știe să fie elegant. Doamne și domni își îndeasă pe cap o șapcă, în loc să poarte pălărie, cum făcea lumea bună pe vremuri.

Ucenicele n-au vrut să se murdărească

Lângă el, o doamnă ipsosar, ceva mai tânără, dar trecută de 85 de ani. Cum a văzut-o, cum i-a potrivit pe cap o pălărie. A pus-o să-și scoată căciula cu care venise de afară.

Doamna Maria Rădulescu se mândrește cu o medalie frumoasă din ipsos cu figura astronautului Neil Armstrong, pe care scrie: Un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire. E făcută de ea și i-a trimis una chiar și lui, primul om care a ajuns pe Lună. Celebrul astronaut american i-a și răspuns, i-a trimis o scrisoare de mulțumire, pe care o păstrează acasă, la loc de cinste. Sunt amintiri vechi din 1969. Amintiri puternice.

Doamna Rădulescu admiră acum cu nostalgie tavanele înalte din Palatul Parlamentului, pentru că a lucrat și ea în tinerețe vreo 5 ani pe șantierul Casei Poporului, a făcut ornamentele din ipsos. Acum nu mai vrea nimeni ornamente, spune cu amărăciune, dar ea continuă să le facă, pentru că i-a plăcut toată viața această meserie. A încercat să învețe niște fete tinere să lucreze cu ipsos, dar n-a avut succes. Fetele au dat înapoi când au văzut că trebuie să se murdărească pe mâini.

Piloți, vatmani, acordori de piane

Primul pilot român care a zburat cu elicopterul, în 1956, comandorul VASILE IURAȘCU, în vârstă de 90 de ani, este și el protagonist al expoziției Meserii Legendare. De asemenea, o vatmaniță în vârstă de 66 de ani, un faimos designer al anilor ’50, un flașnetar, un acordor de piane, un ceasornicar, unul dintre primii șoferi de troleibuz sau cel mai longeviv chelner din București.

Mai mulți aviatori ieșiți la pensie, care ar zbura oricând din nou, dacă ar mai avea voie, de-abia așteaptă să stea de vorbă cu tinerii care vor să învețe tainele acestei meserii. ARPIA - Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii a adus mai multe machete de avioane şi elicoptere, plus un costum de pilot vechi de 26 de ani.

„Se încăpățânează să ducă mai departe ce au învățat”

„Este un proiect realizat în parteneriat cu Senatul României - Comisia pentru Învățământ, Guvernul României, CONAF - Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Institutul Național al Patrimoniului - Ministerul Culturii. Acești oameni cu har se încăpățânează să ducă mai departe ce au învățat și să păstreze farmecul unor meserii legendare. Misiunea noastră este aceea de a-i identifica pe seniorii care sunt încă în activitate și de a atrage alături de ei generația tânără, pentru a valorifica experiența seniorilor. Încercăm să aducem în atenția opiniei publice conceptul de «smart ageing» - îmbătrânire activă sănătoasă. O comunitate în care oamenii îmbătrânesc activ și sănătos reprezintă o greutate în minus pe umerii statului, înseamnă cheltuieli mai puține, cazuri sociale mai puține”, spune Alexandra Dobre, director executiv al Centrului pentru Seniori al Municipiului București: 

Nici meseria de artist păpușar nu se mai caută, dar Brândușa Oancă e foarte optimistă. Ea tot mai speră că dacă își scoate păpușile în lume și le arată pe unde poate, se va găsi cineva care să ducă mai departe această profesie, pe care ea o face cu pasiune. 

Expoziția Meserii Legendare este un proiect al Centrului pentru Seniori al Municipiului București și va rămâne deschisă până pe 8 aprilie. Se vor face în foaierul Senatului și ateliere pentru copii și tineri, pentru că meseriașii adunați acolo de-abia așteaptă să le arate și altora munca lor. Nu vor să iasă la pensie până nu predau ștafeta.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri