Jurnalul.ro Ştiri Externe Un alpinist israelian a murit în Alpii Elveţieni după ce a alunecat pe gheaţă

Un alpinist israelian a murit în Alpii Elveţieni după ce a alunecat pe gheaţă

Un alpinist israelian în vârstă de 69 de ani şi-a pierdut viaţa, duminică, după ce a căzut de pe versantul elveţian al Mont Blanc (sud), conform unui anunţ făcut luni de poliţie, citat de AFP. 

Victima părăsise Trient (cantonul Valais) împreună cu un alt excursionist pentru a ajunge la Champex prin Fenętre d'Arpette, un vârf care se ridică până la 2.665 de metri deasupra nivelului mării. 

Accidentul s-a petrecut în timpul traversării unui neveu în Val d'Arpette, a precizat poliţia. Unul dintre cei doi alpinişti a alunecat aproximativ 50 de metri, iar la momentul intervenţiei echipei de salvatori acesta era decedat. 

În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru elucidarea circumstanţelor în care s-a petrecut decesul. 

Vineri, un alpinist rus în vârstă de 65 de ani şi-a pierdut viaţa în Alpii Elveţieni în timpul unei ascensiuni pe Matterhorn (sud), la graniţa cu Italia, în compania altor două persoane. 

Poliţia cantonală a făcut apel la excursionişti să fie precauţi din cauza cantităţii încă însemnate de zăpadă de pe munţi, în special în timpul traversării unui neveu, se mai arată în comunicat.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri