Conform presei bosniace, avionul transporta suporteri ai echipei de fotbal Galatasaray, care urmează să dispute la Roma, în cursul serii, un meci cu Lazio în Europa League. Informaţia nu a putut fi confirmată însă din sursă oficială.
'Avionul a aterizat în mod neprevăzut pe aeroportul din Sarajevo. Poliţia bosniacă a reţinut cinci pasageri, cetăţeni turci, aflaţi în mod vizibil sub influenţa alcoolului', a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei de frontieră, Sanela Dujkovic.
'Conform informaţiilor de care dispunem, ei au insultat membri ai echipajului, au luat băuturi alcoolice fără a fi autorizaţi şi au refuzat să le plătească', a adăugat ea.
După debarcare, avionul şi-a continuat zborul spre Roma. Cei cinci vor fi reţinuţi pe aeroportul din Sarajevo, sub supravegherea poliţiei, urmând să fie îmbarcaţi vineri pentru Istanbul, a mai indicat purtătoarea de cuvânt. AGERPRES