Jurnalul.ro Cultură Carte „Un băiat de nicăieri” de Dan Voiculescu – cea mai vândută autobiografie a unui politician roman, prezentată la Gaudeamus 2025

„Un băiat de nicăieri” de Dan Voiculescu – cea mai vândută autobiografie a unui politician roman, prezentată la Gaudeamus 2025

de Redacția Jurnalul    |   

La Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2025, printre sute de lansări și autori în vogă, unul dintre cele mai așteptate momente este apariția volumului „Un băiat de nicăieri”, autobiografia lui Dan Voiculescu, publicată de Editura RAO. Cartea, devenită deja cea mai vândută autobiografie a unui politician român, a fost prezentată la standul editurii din Pavilionul B2 al Romexpo.

Interesul pentru acest volum a depășit așteptările pieței editoriale. Într-un an în care, potrivit datelor Uniunii Editorilor din România, vânzările de cărți au crescut cu aproape 15%, autobiografiile și memoriile au fost cele mai căutate. Publicul pare atras nu doar de povești, ci de confesiuni, de vocea omului din spatele imaginii publice.

„Un băiat de nicăieri” este exact asta: o poveste spusă la persoana întâi, fără artificii și fără scuze. Cartea pornește dintr-un colț modest al Bucureștiului postbelic - Bariera Vergului - și străbate un secol de transformări sociale, economice și politice.

Mergeam să iau șase mici și șase felii de pâine de la terasa de la bodega de la Bariera Vergului. Era un veritabil lux de duminică… Riscul de a se vinde tot înaintea mea era mereu prezent”, scrie autorul . În alte pagini, vorbește despre perioada de detenție, pe care o numește „un exercițiu de curaj și de credință”, o temă rar abordată cu atâta deschidere de o figură publică din România.

Prezentarea are loc într-un moment simbolic pentru piața culturală: după ani de declin, Gaudeamus își recapătă forța de altădată. Organizatorii estimează peste 100.000 de vizitatori la această ediție, iar editorii spun că tinerii citesc tot mai mult, mai ales biografii și cărți inspiraționale.

„Un băiat de nicăieri” nu este o carte despre politică, ci despre om, greșeli, învățare și redescoperire. Este o mărturie a unui destin trăit intens, spus cu o sinceritate care nu lasă loc de ambiguități: „Nu mi‐a plăcut deloc să îmi colorez realitatea. Întotdeauna m‐am raportat la oameni şi lucruri aşa cum sunt, nu cum mi‐ar plăcea să fie.

Pentru cititori, povestea nu este doar despre un om care a fost în centrul puterii, ci despre modul în care fiecare cădere poate deveni o lecție.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri