Jurnalul.ro Ştiri Justitie Un bărbat a fost prins în timp ce voia să introducă mai multe telefoane mobile în Penitenciarul din Iași

Un bărbat a fost prins în timp ce voia să introducă mai multe telefoane mobile în Penitenciarul din Iași

Un tânăr care intenţiona să introducă în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi mai multe telefoane mobile a fost depistat de poliţiştii din cadrul structurii Pază şi Control Acces de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră. 

Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, în seara zilei de 17 septembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul structurii Pază şi Control Acces a Inspectoratului, pe timpul executării misiunii specifice, au observat un tânăr care nu îşi justifica prezenţa în perimetrul parcării instituţiei, în zona de delimitare cu Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, aflat în vecinătatea sediului Poliţiei de Frontieră. 

"Imediat a fost anunţată echipa de sprijin operativ din cadrul S.T.P.F. Iaşi care a procedat la legitimarea şi conducerea persoanei la sediul instituţiei, în vederea stabilirii identităţii şi motivului prezenţei în zona de responsabilitate. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta este Andrei B., cetăţean român, în vârstă de 21 de ani. Tânărul avea asupra sa o sacoşă de culoare albă, în care, în urma controlului, au fost descoperite două colete albe, împachetate cu burete, în folie transparentă, lipite cu bandă scotch în care se aflau patru telefoane mobile şi accesorii ce urmau a fi aruncate în curtea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi", a declarat purtătorul de cuvânt al ITPF Iaşi, Denis Lazăr. 

Poliţiştii de frontieră au luat măsura informării lucrătorilor din cadrul Secţiei 2 a Poliţiei Municipiului Iaşi, pentru predarea tânărului şi a bunurilor găsite asupra lui, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. AGERPRES 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri