Jurnalul.ro Ştiri Observator Un bărbat care deţinea ştampile şi elibera acte pretins medicale, reţinut de poliţiştii bucureşteni

Un bărbat care deţinea ştampile şi elibera acte pretins medicale, reţinut de poliţiştii bucureşteni

Un bărbat asupra căruia s-au găsit mai multe ştampile medicale, dar care nu figurează ca medic în evidenţele statului, a fost reţinut de poliţişti, după ce o femeie l-a reclamat că i-a eliberat un document pretins medical, infirmat ulterior de medici, informează miercuri DGPMB.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, poliţiştii au reţinut marţi un bărbat, în vârstă de 26 de ani, pe care îl suspectează de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi folosire a instrumentelor false.

În ianuarie, poliţiştii Secţiei 11 au fost sesizaţi de o femeie, de 34 de ani, că în 17 decembrie 2018 a plătit o sumă de bani unei societăţi comerciale cu profil medical, din sectorul 3 al Capitalei, pentru efectuarea unui examen de specialitate, iar reprezentantul firmei i-a eliberat un buletin de analiză, fără a o supune vreunui control sau a o conecta la vreun aparat. Apoi, arată poliţiştii, un medic specialist din cadrul unui spital i-a adus la cunoştinţă că buletinul de analize respectiv nu reprezintă un examen imagistic.

Probele colectate de anchetatori arată că într-un imobil din sectorul 3 au fost amenajate mai multe spaţii folosite ca puncte de lucru de către mai multe societăţi. Astfel, cabinetul indicat de femeie a fost închiriat unei societăţi comerciale, reprezentată de un bărbat, în vârstă de 26 de ani.

Când a fost prins de poliţie, asupra bărbatului au fost găsite mai multe ştampile, cu inscripţii aferente mai multor specializări medicale.

Ofiţerii au identificat şi ridicat mai multe documente, diplome şi certificate, ce urmează a fi expertizate, având în vedere existenţa unei suspiciuni rezonabile că acestea sunt false.

Numele bărbatului a fost verificat la instituţii cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi a rezultat că în evidenţele acestora nu există vreun medic cu datele de identificare ale celui în cauză, precizează sursa citată.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri