Un bărbat a fost accidentat miercuri de o betonieră în Sectorul 6 al Capitalei, echipele de intervenţie reuşind să îl scoată de sub autoutilitară, au anunţat oficiali ai ISU Bucureşti.
Pietonul, în vârstă de 82 de ani, este conştient.
Conform sursei citate, accidentul a avut loc la intersecţia dintre bulevardul Timişoara şi strada Costin Neniţescu.
"Accidentul s-a produs la efectuarea virajului la dreapta de către autobetonieră care a surprins şi accidentat un bărbat de 82 de ani care s-a angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis şi fără să se asigure. Pietonul a fost prins sub roţile motrice din spate", a declarat Ovidiu Munteanu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.
La faţa locului au intervenit două ambulanţe SMURD şi un detaşament special de salvatori, care au acordat primul ajutor victimei. AGERPRES