Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE - Un bărbat din Prahova s-a electrocutat pe o baltă, la pescuit; a fost trimis elicopterul SMURD

UPDATE - Un bărbat din Prahova s-a electrocutat pe o baltă, la pescuit; a fost trimis elicopterul SMURD

UPDATE: Bărbatul în vârstă de 42 de ani care s-a electrocutat luni, în timp ce se afla la pescuit, a fost declarat decedat de către medicii sosiţi la faţa locului. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, pescarul în cauză se afla în stop cardiorespirator la momentul sosirii echipajelor medicale, fiind supus manevrelor de resuscitare. 

Bărbatul nu a răspuns încercărilor de resuscitare, el fiind declarat decedat de către medici. În primă fază, la locul intervenţiei fusese solicitat şi un elicopter SMURD. 

Știre inițială: Un bărbat de 40 de ani care se afla, luni, la pescuit pe o baltă din comuna prahoveană Dumbrava s-a electrocutat şi se află în stare de inconştienţă, la faţa locului fiind aşteptat un elicopter SMURD. 

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, evenimentul s-a petrecut pe o baltă din satul Treistienii de Sus, persoana în cauză atingând cu undiţa firele electrice de înaltă tensiune. 

Victima este inconştientă, informează Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova. 

La faţa locului este aşteptat elicopterul SMURD pentru preluarea persoanei rănite. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri