Jurnalul.ro Ştiri Externe Un coiot lovit de o mașină a călătorit 35 de km în grila din față a autovehicolului și a scăpat cu viață

Un coiot lovit de o mașină a călătorit 35 de km în grila din față a autovehicolului și a scăpat cu viață

O femeie din Canada care credea că a trecut cu maşina peste un coiot a avut o surpriză de zile mari când a descoperit animalul în viaţă, în grila din faţă a maşinii, relatează BBC.

Georgie Knox, din Airdrie, provincia Alberta, se îndrepta spre locul ei de muncă când animalul a ţâşnit în faţa autovehiculului. Într-o postare pe Facebook, ea a povestit că a lovit animalul, a auzit un zgomot şi a crezut că l-a omorât. Un muncitor în construcţii i-a atras însă atenţia, când a oprit la un semafor, că animalul era viu şi "încorporat" în maşină.

"Când am coborât să văd, am văzut că micuţul se uita la mine şi clipea", a scris ea pe Facebook.

Femeie condusese circa 35 kilometri între Airdrie şi Calgary la "viteză de autostradă". Ea anunţat autorităţile locale răspunzătoare de protecţia faunei sălbatice, iar acestea au reuşit să-l salveze pe coiot.

"În mod miraculos, a fost eliberat şi avea răni minore", a povestit Georgie Knox.

În cele din urmă animalul a fost eliberat de oficialii pentru protecţia faunei din Comitatul Kananaskis, situat în apropiere de poalele Munţilor Stâncoşi, la circa 100 kilometri est de Airdrie.

"În mod clar, mama natură avea alte planuri cu acest mic tip special", a mai scris femeia în mesajul ei. Coioţii sunt originari din zona Alberta, iar dimensiunea lor o depăşeşte cu puţin pe cea a vulpilor roşii, notează BBC.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri