Un concert dedicat lui cântăreţului britanic David Bowie, organizat la New York, la care vor participa artişti de seamă, precum Patti Smith, Michael Stipe, Pixies, Blondie, The Roots şi The Flaming Lips, va fi difuzat în streaming live, pe Skype, informează site-ul revistei New Musical Express.
Organizatorii acestui concert-tribut, intitulat ”The Music of David Bowie”, s-au asociat cu managerii platformei Skype pentru a difuza acest show în streaming live şi au cerut cu această ocazie internauţilor din lumea întreagă să facă donaţii, care vor fi distribuite ulterior unor asociaţii muzicale şi artistice.
Peste 12 muzicieni vor interpreta coveruri ale regretatului artist britanic, la Radio City Music Hall din New York, pe 1 aprilie. Printre aceştia se află nume sonore ale industriei muzicale, precum Patti Smith, Michael Stipe, Pixies, Blondie, The Roots, The Flaming Lips, Laurie Anderson şi Cat Power.
De asemenea, Donny McCaslin Group, care a colaborat cu David Bowie la ultimul său album, ”Blackstar”, din rândul căruia face parte şi renumitul producător Tony Visconti, va cânta în acest concert.
David Bowie (8 ianuarie 1947 - 10 ianuarie 2016) a fost un cântăreţ, compozitor, producător şi inginer de sunet din Marea Britanie, câştigător a două premii Grammy, ale cărui albume s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.
Activ pe parcursul a cinci decenii, frecvent reinventându-şi stilul muzical şi cochetând cu mai multe genuri, David Bowie a fost considerat de majoritatea criticilor muzicali un influent inovator, în special datorită lucrărilor sale din anii '70. Cântăreţul britanic s-a inspirat dintr-o vastă paletă de subiecte, în special din artă, filosofie şi literatură.
A murit pe 10 ianuarie 2016, la doar două zile după ce împlinise 69 de ani, în urma unei lupte de 18 luni cu cancerul. Artistul britanic şi-a lansat ultimul album de studio, ”Black Star”, chiar în ziua aniversării sale.
Sursa: news.ro