Un copil în vârstă de 3 ani, din Gorj, a fost la un pas de moarte din cauza unei bomboane. A fost salvat de părinți, după sfaturile telefonice ale paramedicului Adrian Gheorghe. Acesta a reușit să-i ghideze pe părinți astfel încât copilul a scăpat de la moarte.
"- Alo! Pompierii suntem! Ce problemă aveți?
La capătul celălalt al firului un bărbat în toată firea, care abia putea să spună:
- S-a înecat un copil domnule! Nu mai respiră!
Adrian, colegul nostru, paramedic cu experiență, tocmai se întorsese de la o intervenție și intrase în dispecerat să-și facă raportările. Aude conversația dintre dispecer și bărbat, ia căștile de rezervă pe urechi și preia apelul:
- Cu ce s-a înecat copilul, domnule?
- Cu o bomboană, dar nu mai respiră!
- Trebuie să vă calmați și, împreună, să încercăm să-l salvăm! Mă auziți?
- Avem nevoie urgent de o ambulanță!
- Domnule, trebuie să mă ascultați cu atenție! Ascultați-mă cu atenție, vă rog!
- Da! Vă ascult!
- Ce vârstă are copilul?
- 3 ani, domnule!
- O să vă rog frumos să-l luați în brațe, și să-l puneți pe brațul stâng cu fața în jos, astfel încât palma mâinii stângi să-i sprijine bărbia copilului! Ați înțeles?
Ca un ecou, se auzeau cuvintele bărbatului care dădea indicațiile primite unei alte persoane: “Pune-l cu fața în jos! Nu așa! Pe brațul stâng! Așa e bine!”
Adrian se asigură că, până aici, lucrurile sunt în ordine:
- L-ați pus?
- Da, domnule!
- Acum, încercați să-i aplicați copilului 5 lovituri cu podul palmei, între omoplați, de jos în sus! Ați înțeles? Trebuie să-l loviți de jos în sus între umeri!
Și, iar cuvintele bărbatului ca un ecou: “Loviți-l între umeri de jos în sus! De 5 ori!”
- Nu-și revine domnule! Nu respiră! Nu mai ajunge ambulanța?
- Ambulanță este în drum spre dumneavoastră! Concentrați-vă, vă rog! Haideți să mai încercăm o dată! Loviți-l pe copil în aceeași poziție! Mă auziți?
- Da, vă aud!
- Loviți-l un pic mai tare când vă spun eu! Da?
- Da, domnule!
- Haideți! Acum!
Și în liniștea care se așternuse în dispeceratul nostru, parcă se auzea bătaia din spatele copilului...
- Respiră?
- Nu, domnule!
- Haideti! Încă o dată!
Liniște deplină...
- Încă o dată! Acum!
Și dintr-o dată se aude plânsul copilului și țipetele de bucurie ale celor care făcuseră echipă să îl salveze: “Respiră! Respiră! Și-a revenit!”
Toți cei din dispeceratul nostru respiră ușurați, după câteva minuțele în care parcă își ținuseră respirația și trăiseră împreună cu familia momentele de salvare ale copilului!
Copilul a fost salvat chiar de mama lui, la indicațiile colegului nostru și ale domnului care a apelat 112, a avut stăpânire de sine, nu s-a panicat și a contribuit enorm la salvarea copilului.
Acum, copilul este în afara oricărui pericol!
Într-o astfel de situație, primele minute sunt vitale! Tocmai de aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să cunoaștem câteva reguli minimale de acordare a primului ajutor calificat!
Noi îi spunem micuțului: “Drum lin prin viață!” și felicitări atât pentru Adrian, colegul nostru, cât și pentru cei care au ascultat indicațiile lui și l-au salvat pe copil!", a scris MAI, pe Facebook.