Școlile, spitalele, centrele de asistență socială și protecția copilului, de stat sau private, riscă să fie sancționate cu închiderea activității, în cazul în care au fost constatate trei abateri consecutive la legea care interzice fumatul în aceste unități. Cel puțin, așa sună un proiect de lege inițiat de deputatul liberal Florin Roman, proiect care este susținut, prin avize favorabile, atât de către Consiliul Legislativ, cât și de către Consiliul Economic și Social. Cu toate acestea, la finalul lunii trecute, Senatul a decis să respingă actul normativ propus, însă Camera Deputaților, care este forul decizional în această situație, dezbate legea până la finalul acestei luni.
Concret, actul normativ propus de Florin Roman vizează modificarea legislației pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun și alcool. Iar conform proiectului, „nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor articolului 3, alineat 1, articolului 3, alineat 1 indice 1, art. 5, art. 5 indice 2, art. 6 și art. 7 indice 1, precum și ale art. 4 alineat 2”, se sancționează cu 5.000 de lei amendă la prima abatere, cu 10.000 de lei amendă și suspendarea activității, până la remedierea situației, în cazul unei a doua abateri constatate, respectiv cu amendă de 15.000 de lei și închiderea unității. Este vorba despre articole din Legea 349/2002, privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Ei, bine, articolul 3, alineat 1, precum și alineat 1 indice 1, care, dacă sunt încălcate, pot conduce chiar la închiderea unității, spun că: „fumatul în unitățile sanitare, de învățământ și în cele de protecția copilului, de stat sau private, este interzis”.
Celelalte locații unde este interzis fumatul, și care, dacă acest act normativ va fi adoptat, riscă inclusiv închiderea, la a treia abatere constatată, sunt operatorii care vând la bucată țigări, care comercializează produse din tutun prin automate, dacă se vând asemenea produse în unitățile sanitare și de învățământ sau dacă se folosesc emblema sau denumirea unor mărci de tutun pentru promovarea sau comercializarea altor produse.
Guvernul a avut o inițiativă similară, pe care a retras-o
O altă prevedere a proiectului de lege inițiat de deputatul Florin Roman vizează sancționarea cu amendă de 10.000 de lei și suspendarea activității pentru o perioadă de 30 de zile, la prima abatere constatată, respectiv cu amendă de 20.000 de lei și închiderea unității, la a doua abatere, pentru agenții economici prinși că vând asemenea produse minorilor.
Legea a fost respinsă, pe data de 25 mai 2021, de Senat, în ciuda faptului că ea a primit avizele favorabile atât de la Consiliul Legislativ, cât și de la Consiliul Economic și Social. Mai mult, în avizul favorabil dat, Consiliul Legislativ arată că, în data de 8 martie 2021, Secretariatul General al Guvernului a transmis spre avizare la Parlament o inițiativă legislativă a Executivului care prevedea soluții legislative similare cu cele ale proiectului de lege al lui Florin Roman. În mod ciudat însă, inițiativa Guvernului a fost retrasă de la Senat în data de 16 martie 2021.
Pe data de 2 iunie, legea respinsă de Senat a fost înregistrată la Camera Deputaților și a fost transmisă pentru rapoarte la Comisia pentru Sănătate și Familie, respectiv la Comisia Juridică. Acestea au termen de depunere a rapoartelor data de 22 iunie 2021.
De asemenea, au fost sesizate, pentru avizare, Comisia pentru industrie și servicii, Comisia pentru drepturile omului, Comisia pentru Administrație Publică și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
Parlamentarul invocă date alarmante ale Organizației „Salvați Copiii”
În expunerea de motive care a stat la baza acestei inițiative legislative, deputatul Florin Roman arată că Organizația „Salvați Copiii” a elaborat, în anul 2019, un raport în care sunt prezentate date alarmante cu privire la consumul de tutun și de țigarete electronice de către minori,
„Datorită interdicțiilor în spațiile publice a consumului de tutun și a publicității la produsele din tutun, în anul 2002, respectiv 2004, incidența fumatului în rândul copiilor a scăzut la 11,2 la sută, în anul 2013. (…) Însă în perioada 2014 – 2017, s-a înregistrat o creștere semnificativă, la 14,6 la sută, ca urmare a diversității modalităților de consum al tutunului și a promovării acestuia în rândul copiilor și adolescenților”, arată deputatul liberal.
Astfel, conform raportului citat, 70,7 la sută dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani afirmă că au cumpărat țigări de la magazin. 80 la sută dintre aceștia arată că nu au fost împiedicați să cumpere aceste țigări, în ciuda vârstei. Iar 40 la sută au cumpărat țigări la bucată, chiar dacă legea interzice acest lucru.
„Adoptarea acestei inițiative legislative, pe de o parte, ar constrânge mai mult operatorii economici care comercializează produse din alcool și tutun să respecte legislația care interzice vânzarea acestor produse către minori, iar, pe de altă parte, minorii nu vor mai fi tentați să frecventeze astfel de locații. Chiar dacă unele afaceri nu vor mai fi la fel de rentabile, credem că sănătatea copiilor noștri este pe primul loc”, a conchis Florin Roman.