Jurnalul.ro Ştiri Politică Un important membru al PSD a fost dat afară din partid

Un important membru al PSD a fost dat afară din partid

Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al organizaţiei municipale PSD Iaşi a decis, în şedinţa de vineri, excluderea din partid a primarului Mihai Chirica, precum şi viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a preşedintelui executiv al organizaţiei municipale Iaşi a social-democraţilor, Sorin Iacoban. 

Pentru demiterea celor trei au votat 18 din cei 23 de membri prezenţi la şedinţă. 

Primarul Mihai Chirica, viceprimarul Gabriel Harabagiu şi preşedintele executiv al Organizaţiei Municipale Iaşi, Sorin Iacoban, au părăsit anterior sala în care se desfăşura şedinţa Biroului Permanent Judeţean a PSD Iaşi. 

Primarul Mihai Chirica a susţinut că a luat această decizie după ce preşedintele Comisiei de Etică, Ion Barbu Ciochină ar fi solicitat însoţitorilor acestora să părăsească sala. 

"După ce ne-am expus punctele de vedere, li s-a cerut celor care ne susţin să părăsească sala. Am plecat cu ei. Ni s-a reproşat că am emis comunicate referitoare la susţinerea guvernelor Grindeanu şi Tudose. Am explicat susţinerea pe care am avut-o faţă de acele Guverne. Au fost date trei voturi în comisia de etică. Ar fi fost şapte voturi în final. Nu a fost respectat regulamentul", a spus Mihai Chirica după ieşirea din BPJ. 

Întrebat fiind despre intenţia cu care a venit la BPJ, fostul preşedinte al PSD Iaşi, Mihai Chirica a declarat că a vrut să coasă fisura dintre organizaţia municipală şi cea judeţeană. 

"Noi am venit azi pentru a coase o fisură între organizaţia municipală şi cea judeţeană", a subliniat primarul Chirica. 

În ceea ce priveşte prevederile statutului privind excluderea din partid, Chirica a declarat că "nu putem fi excluşi, pentru că decizia Biroului Judeţean trebuie trimisă la organizaţia municipală, care s-a exprimat deja masiv pentru susţinerea noastră, a celor vizaţi de comisia de etică a PSD Iaşi". 

Fost preşedinte al PSD Iaşi şi vicepreşedinte la nivel naţional, Mihai Chirica a reiterat că din cauza disensiunilor PSD riscă să piardă nu doar conducerea municipiului, dar şi susţinerea electoratului din judeţ şi, implicit, alegerile din 2020. 

Şedinţa de vineri a BPJ a PSD Iaşi a fost organizată după ce în la începutul săptămânii Comisia de Etică a organizaţiei judeţene a propus excluderea primarului Mihai Chirica, viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a preşedintelui executiv al Organizaţiei Municipale a PSD Iaşi, Sorin Iacoban. S-a cerut totodată şi sancţionarea cu avertisment a preşedintelui OM Petru Corneliu Boişteanu şi a lui Gabriel Teodorescu. Măsurile au fost solicitate întrucât cei cinci şi-au arătat susţinerea faţă de guvernele Grindeanu şi Tudose. 

Pe de altă parte, la şedinţa de miercuri seara a biroului de conducere al organizaţiei municipale PSD Iaşi s-a votat, cu două abţineri, respingerea propunerii comisiei de etică. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri