O poveste adevărată l-a inspirat pe regizorul Uberto Pasolini, cunoscut ca producător al celebrei comedii „The Full Monty”, pentru „Un loc ca oricare altul”/ „Nowhere Special”. Un film sfâșietor despre un tată care își petrece ultimele luni din viață încercând să-i găsească o nouă familie fiului său de numai patru ani, se vede din 10 septembrie în cinema, distribuit de Independența Film.
Prezentat în premieră națională la TIFF 2021, unde a fost sold out, și realizat în coproducție cu România, „Un loc ca oricare altul”/ „Nowhere Special” este o emoționantă poveste despre un tată pe moarte, aflat în căutarea unei familii de adopție pentru fiul său de patru ani.
John (James Norton) are 35 de ani şi îşi câştigă traiul spălând ferestre. Îşi dedică tot timpul creşterii fiului său de patru ani, Michael (Daniel Lamont), după ce mama i-a părăsit pe amândoi la scurtă vreme după ce a născut. Când John află că mai are doar câteva luni de trăit, principala sa grijă este să găsească familia perfectă pentru Michael. Mai mult, copilul nu trebuie să afle absolut nimic despre ce-l aşteaptă. Dar cum poate John să judece o familie doar pe baza unei scurte întâlniri? Şi îşi cunoaşte copilul suficient de bine pentru a alege în locul lui? Aflarea răspunsului la aceste întrebări devine principala luptă care i-a mai rămas de dus…
Regizorul filmului, Uberto Pasolini, producător nominalizat la Oscar, conte italian, nepot al marelui cineast Luchino Visconti, a găsit inspirație pentru filmul său într-un ziar britanic:
„Am citit titlul, apoi articolul și m-a mișcat povestea, eram curios ce aș fi făcut dacă aș fi fost eu în locul tatălui. Foarte dificil, am o familie mare, fiicele mele au o mamă minunată, am o situație financiară excelentă, pe cînd tatăl acestui băiat nu avea familie, prieteni sau o situație materială bună. El și-a dedicat ultimii patru ani din viață băiatului său, astfel că am dorit să surprind călătoria prin care au trecut ei, ce trebuie să fi simțit în toată această perioadă. Într-un fel, o văd ca pe o poveste de dragoste între un tată și băiețelul său.”, spune regizorul filmului într-un interviu acordat publicației românești Observator Cultural.
James Norton (36 de ani), starul din „McMafia”, și Daniel Lamont (6 ani), cei doi protagoniști ai filmului, au legat o relație specială pe platourile de filmare, oferind sensibilitate și credibilitate personajelor interpretate, tată și fiu: „James Norton, care interpretează rolul tatălui, a fost extrem de afectiv; a dezvoltat o prietenie adevărată cu tânărul Daniel. Iar asta s-a văzut pe ecran. Relaxarea lui James l-a făcut pe Daniel să se simtă confortabil, să fie fericit, dar și serios la nevoie, în timpul filmărilor. Daniel a învățat de la James ce înseamnă actoria, dar și ce înseamnă munca. El nu este un copil liniștit, introspectiv, ca personajul lui, ci dimpotrivă: este foarte gălăgios, extrovertit și fericit. Daniel a înțeles totuşi diferența dintre el cel real și Michael. S-a adaptat imediat și a jucat fantastic!” - Uberto Pasolini, Aperitiff.
Filmat de directorul de imagine român Marius Panduru și avându-i printre producători pe Cristian Nicolescu (Digital Cube), „Un loc ca oricare altul”/ „Nowhere Special” a fost descris de publicația britanică Screen Daily drept „o experiență aproape senzorială”, în timp ce Corriere Dela Serra îl cataloghează ca fiind „frumos și sfâșietor”, iar The Spectator spune direct: „Atenție! Veți avea nevoie de o cutie de șervețele la îndemână, dacă nu cumva de toate șervețelele din lume”.
„Un loc ca oricare altul”/ „Nowhere Special” (Italia, România, Marea Britanie, 2020) este cel de-al treilea film regizat de Uberto Pasolini, un producător experimentat, nominalizat la Oscar pentru comedia „The Full Monty” și câștigător al unui premiu la European Film Awards. „Machan” (2008) și „Still Life” (2013), filmele sale anterioare, au câștigat aprecierea publicului din România, fiind recompensate cu Premiului Publicului la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
„Un loc ca oricare altul”/ „Nowhere Special” a avut premiera în cadrul Festivalului de la Veneția 2020 și va fi distribuit pe marile ecrane din România de Independența Film.
Printre filmele care vor fi lansate în cinematografe în acest an de Independeța Film se regăsesc: „The Human Voice” (r. Pedro Almodóvar), „Lux Aeterna” (r. Gaspar Noé), „Lecții de persană”/ „Persian Lessons” (r. Vadim Perelman), „Titane” (r. Julia Ducournau) și „Tre piani” (r. Nanni Moretti).