Lungmetrajul "Museo", produs de YouTube şi premiat la Festivalul de Film de la Berlin ("Cel mai bun scenariu"), va fi distribuit în sute de săli de cinematograf, o premieră pentru platforma video, notează AFP.
Regizat de mexicanul Alonso Ruizpalacios - premiat, tot la Berlin (cel mai bun film de debut) pentru pelicula "Gueros" în 2014 - filmul este inspirat de spargerea Muzeului de Antropologie din Mexic în 1985 şi îl are în distribuţie pe actorul Gael Garcia Bernal, în rolul unuia dintre hoţi.
Filmul va fi proiectat din 13 septembrie la New York şi, ulterior, în alte oraşe din Statele Unite, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al YouTube.
De asemenea, sunt programate proiecţii în Brazilia, Peru, Columbia, Italia si Mexic, unde va putea fi vizionat în circa 500 de săli de cinema, a adăugat sursa citată.
Deşi YouTube a produs deja lungmetraje şi a organizat proiecţii în săli de cinema, este pentru prima dată când unul dintre filmele sale este lansat la o scară atât de mare.
Proiectul este co-finanţat şi co-produs de cinci companii de producţie, printre care compania mexicană Panorama Global, şi a fost filmat în Mexic.
Un alt lungmetraj produs de YouTube - "Viper Club" - va beneficia, de asemenea, de o lansare în cinematografe începând din 26 octombrie. În regia regizoarei iraniano-americane Maryam Keshavarz, pelicula a fost selecţionată în cadrul Festivalului de Film de la Toronto.
După lansarea lor în cinematografe, aceste pelicule vor fi disponibile exclusiv prin serviciul cu plată YouTube Premium.