Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Un nou director general în fruntea Romsilva

Un nou director general în fruntea Romsilva

Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a fost revocat din funcţie de Consiliul de Administraţie, iar Codruţ Ion Bîlea a fost desemnat director general provizoriu, pe o durată de 4 luni, a anunţat RNP-Romsilva.

"Mandatul directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a fost revocat de membrii Consiliului de Administraţie. Consiliul de Administraţie l-a desemnat pe Codruţ Ion Bîlea director general provizoriu, pe o durată de 4 luni, începând de miercuri, 5 februarie a.c. În perioada următoare va fi demarat procesul de selecţie a noului director general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice", precizează instituía.

Codruţ Ion Bîlea a absolvit cursurile Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere a Universităţii "Transilvania" din Braşov în 1988 şi a început cariera profesională ca inginer în cadrul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice. Din 1990 a îndeplinit funcţii de execuţie şi conducere în cadrul Ocolului Silvic Curtea de Argeş şi al Direcţiei Silvice Argeş, iar din 2007 a ocupat funcţiile de consilier al directorului general şi director al Departamentului Fond Forestier, în aparatul central al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva.

Gheorghe Mihăilescu a fost numit director al Regiei Naţionale a Pădurilor în data de 4 octombrie 2018.

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva administrează pădurile aflate în proprietatea publică a statului român, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel naţional, şi are circa 16.500 de angajaţi la nivelul celor 41 de direcţii silvice, administraţiile a 22 de parcuri naţionale şi naturale şi a celor 12 herghelii de stat.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri