Jurnalul.ro Ştiri Locale Un nou protest la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași

Un nou protest la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași

Angajaţii Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi au întrerupt, joi, activitatea pentru a declanşa un nou protest în faţa unităţii medicale.

Aceasta este cea de-a opta zi în care angajaţii de la Pneumoftiziologie protestează, conflictul de muncă fiind declanşat iniţial pe 5 aprilie.

Liderul Sindicatului Sanitas din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi, Victorela Vieriu, a declarat că angajaţii continuă să protesteze şi vineri în faţa unităţii medicale pentru că le-au scăzut veniturile în urma majorărilor salariale.

"Acum au început să iasă colegii la protest. Au aşteptat câteva zile, însă aşteptările lor sunt deşarte. Protestul va dura aproximativ două ore, după care îl vom relua săptămâna viitoare. Joi vom pleca la protestul organizat de sindicatul Sanitas la Bucureşti. Avem aceleaşi nemulţumiri ca şi până acum. Ne-au încadrat cu minim, iar salariile nete au scăzut între 300 şi 1.300 de lei", a spus Victorela Vieriu. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri