Jurnalul.ro Ştiri Justitie Un nou termen în procesul dintre Kovesi şi Antena 3; Răzvan Savaliuc a cerut recuzarea completului

Un nou termen în procesul dintre Kovesi şi Antena 3; Răzvan Savaliuc a cerut recuzarea completului

Curtea de Apel Piteşti a stabilit miercuri, pentru data de 14 decembrie, un nou termen în procesul în care procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a dat în judecată postul de televiziune Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti.


În cadrul şedinţei de judecată, jurnalistul Răzvan Savaliuc, la rândul său parte în proces, a solicitat recuzarea întregului complet de judecată pe motiv că a amânat pronunţarea asupra cererii sale de amendare a Laurei Codruţa Kovesi pentru că nu ar fi depus anumite probe la dosar.

Acesta este al treilea termen după strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Bucureşti la Curtea de Apel Piteşti, la primele două fiind dispusă amânarea cauzei pe motiv că nu toate părţile s-au putut prezenta la proces.

La termenul anterior, din 14 septembrie, instanţa a admis cererea de amânare depusă de avocatul jurnaliştilor de la Antena 3, care a motivat că a fost citat la sediul DNA într-un alt dosar. Apărătorului i s-a pus în vedere ca pe viitor să ia măsuri pentru a evita repetarea situaţiei.

La primul termen, din data de 8 iunie, judecătorii au admis o cerere de amânare formulată de avocata jurnalistului Răzvan Savaliuc, pe motiv că acesta a suferit o intervenţie chirurgicală şi nu se poate prezenta la proces.

Avocata Laurei Codruţa Kovesi a calificat de fiecare dată solicitările de amânare ca fiind încercări de tergiversare. Avocata a spus că motive de amânare ar putea fi găsite la orice termen, însă ea şi clienta sa vor fi mereu prezente şi vor cere respingerea cererilor ca inadmisibile.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Piteşti pe 3 mai, după strămutarea de la instanţa similară din Bucureşti. Data recomandată iniţial pentru începerea judecării cauzei a fost 26 august, fiind ulterior fixată data de 8 iunie pentru primul termen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 21 aprilie, ca procesul intentat de Kovesi postului de televiziune Antena 3 să se judece la Curtea de Apel Piteşti. Instanţa supremă a admis o cerere depusă de jurnaliştii Răzvan Savaliuc, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică, prin care se solicita strămutarea procesului de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă de acelaşi grad din ţară.

De altfel, în timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti jurnalistul Răzvan Savaliuc le-a recuzat pe cele două judecătoare care se ocupau de acest caz - Gabriela Manuela Rădulescu şi Andreea Doris Tomescu - de îndeplinirea obligaţiilor profesionale cu rea-credinţă. Savaliuc era nemulţumit de faptul că instanţa nu i-a acceptat ca probă la dosar rectificarea unui paragraf dintr-un raport al CSM, care ar conţine un fals, respectiv faptul că el ar fi participat la emisiunea "Sinteza zilei" din 19 iunie 2014.

Pe 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca postul Antena 3, jurnaliştii Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru o serie de afirmaţii la adresa ei făcute în emisiunea ''Sinteza zilei'' din 19 iunie 2014.

În iunie 2014, Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată Antena 3 şi pe jurnaliştii menţionaţi, reclamând faptul că în emisiunea ''Sinteza zilei'' din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu.

În acţiunea depusă în instanţă, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 şi pe cei cinci jurnalişti să plătească în solidar suma de un milion de lei, reprezentând prejudiciul creat, dar şi cheltuielile de judecată. Kovesi susţinea că în emisiune au fost prezentate mai multe fapte şi au fost făcute afirmaţii mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri