Jurnalul.ro Ştiri Externe Un partid albanez plăteşte 90.000 de euro pentru o invitaţie la învestirea lui Trump

Un partid albanez plăteşte 90.000 de euro pentru o invitaţie la învestirea lui Trump

Mişcarea Socialistă pentru Integrare (LSI) din Albania, membră a coaliţiei aflată la guvernare, a semnat un contract cu o firmă de lobby de la Washington pentru a intermedia obţinerea unor invitaţii la ceremonia de învestitură a preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, la 20 ianuarie, şi organizarea de întâlniri cu membri ai Partidului Republican, scrie Balkan Investigative Reporting Network (BIRN). 

Conform unui contract obţinut de jurnaliştii de la Tirana, LSI va plăti 15.000 de euro pe lună, timp de şase luni, pentru serviciile companiei McKeon Group, o firmă de lobby a congresmanului republican Howard P. McKeon. 

Nu este prima dată când facţiunea politică albaneză condusă de preşedintele Parlamentului de la Tirana, Ilir Meta, apelează la serviciile unei firme de lobby, scrie BIRN. În 2016, formaţiunea politică a încheiat un contract cu o altă firmă de lobby, GSIS, pentru a intermedia întâlniri cu oficiali americani şi membri ai Congresului SUA. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri