Jurnalul.ro Ştiri Externe Un portavion al SUA pleacă la război cu Iranul

Un portavion al SUA pleacă la război cu Iranul

de Şerban Mihăilă    |   

După ce a anunțat că a oprit derogările pentru țările care cumpără petrol iranian, pentru a reduce la zero exporturile Teheranului, și a inclus pe lista neagră a terorismului unitatea de elită a armatei republicii islamice, administrația Trump își intensifică presiunea asupra Iranului, trimițând în Orientul Mijlociu un grup naval de luptă și bombardiere. Casa Albă susține că a primit „indicii și avertismente” în privința unor activități ostile din partea Iranului.    

Desfășurarea de forțe este „un mesaj clar, indubitabil, adresat regimului iranian, care trebuie să știe că orice atac asupra intereselor Statelor Unite sau ale aliaților noștri va fi întâmpinat cu o forță nemiloasă”, a declarat consilierul prezidențial american pe probleme de Securitate Națională, John Bolton, partizan al unei politici agresive față de potențialii adversari ai SUA. „Drept răspuns la o serie de indicii și avertismente îngrijorătoare, care au devenit tot mai multe, Statele Unite vor trimite grupul de luptă al portavionului «USS Abraham Lincoln» și bombardiere în regiunea Comandamentului Central american”, a afirmat, duminică, Bolton, citat de agențiile internaționale de presă. Potrivit publicației „The Washington Post”, precizarea generală oferită de Bolton poate însemna că „USS Abraham Lincoln” se îndreaptă spre Marea Roșie și, posibil, de acolo, în Marea Arabiei sau în Golful Persic. Concomitent, declarația consilierului prezidențial sugerează că bombardiere cu baza la sol ar putea fi desfășurate în regiune, foarte probabil în Peninsula Arabică. În momentul de față, Marina americană nu are niciun portavion în Golful Persic. „USS Abraham Lincoln” a mai fost trimis în Golf, inclusiv în timpul invaziei Irakului, în 2003. Într-un moment de tensiune fără precedent între Washington și Teheran, desfășurarea de forțe anunțată de Bolton a fost ordonată „ca o măsură de descurajare pentru ceea ce sunt considerate a fi potențiale pregătiri ale forțelor iraniene și ale aliaților acestora, în vederea unor posibile atacuri asupra forțelor americane din regiune”, a declarat pentru Reuters, sub protecția anonimatului, o oficialitate de la Washington. Sursa susține că SUA nu se așteaptă însă la un atac iranian iminent. Nici Bolton nu a menționat vreo amenințare specifică la adresa forțelor americane, însă, recent, Teheranul a avertizat că va bloca Strâmtoarea Ormuz, prin care trece aproximativ o treime din petrolul lumii.

Contre periculoase

În ultimele zile, liderii de la Teheran au promis să continue exportul de petrol, în pofida intențiilor americanilor de a reduce la zero interacțiunile comerciale iraniene cu restul lumii. Casa Albă a pus capăt derogărilor ce permiteau unui număr de opt țări să cumpere petrol iranian respectând anumite condiții și în cantități limitate. Mai mult, administrația Trump a plasat pe lista neagră a terorismului Corpul Gărzilor Revoluţionare din Iran, trupele de elită ale armatei iraniene. Este pentru prima oară când SUA au desemnat o organizație militară națională drept „teroristă”, iar decizia Washingtonului poate fi considerată un semnal care pare să trădeze o țintă militară americană clară în următoarea perioadă.

SUA nu caută războiul cu regimul iranian, dar suntem pregătiți să răspundem oricărui atac declanșat fie de către aliații săi, fie de către Corpul Gărzilor Revoluţionare sau forțele regulate iraniene”.

John Bolton

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri