Jurnalul.ro Ştiri Observator Un român a CÂȘTIGAT un milion de euro

Un român a CÂȘTIGAT un milion de euro

Un român a dat lovitura vieţii lui. A reuşit să câştige peste un milion de euro la poker.

Românul Alexandru Papazian s-a impus într-unul din cele mai importante turnee din circuitul european de Poker Texas Hold'em, informează B1 TV. El a reuşit să câştige marea finală de la Monte Carlo, unde taxa de înscriere era de peste 25.000 de euro şi la care s-au mai înscris alţi 230 de jucători, majoritatea celebrităţi ai circuitului mondial de poker. Locul 1 i-a adus acestuia un premiu de 1,2 milioane de euro, cel mai mare câştigat vreodată de un român la un turneu profesionist de poker.

Alexandru Papazian a reușit să obţină până acum peste trei milioane de dolari din turneele online. Precedenta performanţă notabilă a unui român, din punct de vedere al câştigului la un astfel de turneu, datează din 2011, atunci când Ionel Anton a terminat pe locul 3 la PokerStars Caribbean Adventure şi a încasat un premiu de 1.350.000 de dolari.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri