Jurnalul.ro Ştiri Externe Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs în centrul Chile

Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs în centrul Chile

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a zguduit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, zona centrală a statului Chile, fără a produce victime sau pagube materiale, informează AFP citând un anunţ al Oficiului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă din Chile (Onemi). 

Cutremurul a avut loc la ora locală 11:36 (02:36 GMT), la 48 kilometri vest de Valparaiso, la o adâncime de 10 kilometri, a indicat Onemi pe contul său de Twitter. 

"Nu au fost raportate pierderi de vieţi omeneşti sau perturbări ale serviciilor de bază ori pagube produse infrastructurii", a precizat Onemi. 

Imediat după producerea seismului, au fost resimţite replici mai mici care au provocat îngrijorare în rândul populaţiei, precizează sursa citată. 

Un alt cutremur, de 6,4 grade s-a înregistrat în februarie în trei regiuni din nordul Chile, fără a fi raportate victime sau pagube. 

Situată pe Cercul de Foc al Pacificului, Chile este considerată alături de Indonezia şi Japonia, una dintre ţările cele mai expuse la cutremure din lume. În 2010, un cutremur cu magnitudinea 8,8 a devastat centrul şi sudul ţării, lăsând mai mult de 500 de morţi. În ultimii 60 de ani s-au înregistrat peste 40.000 de morţi în urma cutremurelor în Chile.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri