Jurnalul.ro Ştiri Locale Un snowborder şi un schior au scăpat din avalanşele de la Bâlea

Un snowborder şi un schior au scăpat din avalanşele de la Bâlea

Un snowborder şi un schior au scăpat în ultimele două săptămâni din avalanşe declanşate în zona turistică Bâlea, între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, unde există porţiuni cu risc de avalanşă şi nu sunt amenajate pârtii, potrivit lui Adrian David, Şeful Salvamont Sibiu. 

Snowborderul a declanşat avalanşa duminică, el fiind pe placă într-o zonă cu traseu închis tocmai din cauza existenţei unor porţiuni cu risc de avalanşe. 

"Zona în care a avut loc avalanşa asta este marcată cu un panou în care li se spune că nu au ce căuta. E o zonă cu risc de avalanşă", a declarat, pentru AGERPRES, Şeful Salvamont Sibiu. 

Potrivit acestuia, salvamontiştii nu au fost chemaţi în ajutor de cei doi practicanţi ai sporturilor de iarnă pentru a-i scoate din avalanşe. 

Avalanşa de duminică, care a prins un snowborder, s-a declanşat în Munţii Făgăraş, la aproximativ 1.800 de metri altitudine, în Valea Bâlea. Snowborderul a scăpat cu viaţă pentru că i s-a deschis airbag-ul şi colegii care erau cu el au putut astfel să îl scoată din zăpadă în mai puţin de două minute. 

"La coborârea pe valea Bâlea, pe culoarul de la E de gardurile care protejează versantul E al muchiei Bâlea, (numit şi scocul morţii) prima persoană care cobora cu placa pe culoarul respectiv a declanşat o avalanşă. Placa de vânt acoperea tot culoarul, zona de declanşare a fost în marginea din dreapta (E ) . Cei din grup coborau pe rând iar primul free-rider care a şi declanşat avalanşa a fost dus de avalanşă până in zona drumului, aflat la capătul culoarului. Acesta a reuşit să declanşeze airbag-ul. Cu toate acestea a fost acoperit, dar airbag-ul era vizibil la suprafaţă. Restul echipei a intervenit rapid şi l-au scos din zăpadă în mai puţin de 2 minute", se arată pe site-ul http://avalanse.blogspot.ro/. 

Stratul de zăpadă măsoară 192 de centimetri la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. La peste 1.800 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş, deci şi în zona unde au fost avalanşele, riscul de noi avalanşe este însemnat, adică de gradul trei din cinci, potrivit Buletinului nivometeorologic emis duminică de Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Sibiu.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri