Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Un stelist are dublă fractură de mandibulă şi va lipsi o lună. Reghecampf: "Sunt accidentări de care au parte boxerii!"

Un stelist are dublă fractură de mandibulă şi va lipsi o lună. Reghecampf: "Sunt accidentări de care au parte boxerii!"

Fotbalistul croat al echipei Steaua, Adnan Aganovic, a fost diagnosticat cu dublă fractură de mandibulă şi va lipsi de pe teren cel puţin o lună, a anunţat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, antrenorul Laurenţiu Reghecampf.

"Mă deranjează faptul că după fiecare partidă ieşim şifonaţi. Şi nu sunt accidentări uşoare, ci accidentări foarte grave. Sunt accidentări de care ar trebui să aibă parte boxerii, nu fotbaliştii. După meciul cu CFR Cluj avem un jucător cu dublă fractură de mandibulă, Aganovic, care probabil va lipsi o lună. La acea fază nu am primit nici fault, nu mai zic că trebuia acordat roşu adversarului", a spus tehnicianul stelist.

Acesta s-a arătat deranjat de faptul că nu se discută despre greşelile de arbitraj care sunt împotriva echipei sale. "După acea fază din meciul cu CFR, a fost un 11 metri clar la Golubovic, iar la atacul asupra lui Jakolis trebuia roşu direct. Sunt lucruri pe care nu le discută nimeni, dar când e o problemă de arbitraj pro-Steaua se discută o săptămână. Când e împotriva echipei noastre nimeni nu spune nimic. Nu vreau să critic arbitrajul, dar aş vrea să fie cam aceeaşi măsură când se discută despre noi", a adăugat Reghecampf.

Mijlocaşul croat Adnan Aganovic a fost lovit cu umărul de un adversar la un corner în minutul 14 al partidei cu CFR Cluj şi nu a mai putut continua, fiind înlocuit cu Marko Momcilovic. Formaţia Steaua a pierdut cu scorul de 1-2 partida cu CFR Cluj de pe teren propriu, disputată joi, în cadrul etapei a 9-a a Ligii I. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: Adnan Aganovic laurentiu reghecampf
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri