"Un şofer de 22 de ani, din Cireşu, în timp ce se afla pe DJ 203, dinspre Însurăţei către Dudeşti, la intersecţie cu strada Bisericii din localitatea Zăvoaia, a accidentat mortal un pieton care se afla pe carosabil. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani din Zăvoaia. Zona era luminată, iar alcooltestul in cazul şoferului a fost zero. În ceea ce priveşte victima, aşteptăm rezultatul medico-legal. Se pare că tânărul accidentat era băut, dar aşteptăm stabilirea gradului de alcoolemie de către medicii legişti. În cauză s-a încheiat dosar penal pentru ucidere din culpă", a declarat Şogor.
Poliţiştii au declanşat o anchetă, pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul.
Trupul neînsufleţit al tânărului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, iar medicii legişti vor stabili cauzele decesului. AGERPRES