Un botoşănean în vârstă de 32 de ani a fost trimis în judecată de procurori pentru transmiterea virusului HIV.
Potrivit anchetatorilor, cel în cauză a cunoscut o tânără din judeţul Botoşani şi a întreţinut relaţii intime neprotejate cu aceasta, fără să-i aducă la cunoştinţă că este bolnav, creându-se astfel riscul transmiterii HIV.
Bărbatul, spun anchetatorii, ştia că este infectat cu HIV, el fiind în evidenţa Secţiei de Boli Infecţioase ca persoană infectată HIV/SIDA.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Botoşani, bărbatul urmând să dea explicaţii în faţa magistraţilor.
Sursa: monitorulbt.ro