Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ungureanu: Am depus plângere penală la DNA cu privire la achiziții de măști la „prețuri exorbitante”

Ungureanu: Am depus plângere penală la DNA cu privire la achiziții de măști la „prețuri exorbitante”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunțat că a depus o plângere la DNA împotriva unor manageri de spitale din Cluj-Napoca, care ar fi cumpărat, în plină pandemie, echipamente de protecție și măști de proastă calitate „la prețuri exorbitante”.

„Astăzi (miercuri - n.red.), am depus la DNA o sesizare penală împotriva unor manageri de spitale din Cluj-Napoca care și-au bătut joc de banii publici și de banii proveniți din donațiile clujenilor, cumpărând, în plină panică de Covid 19, echipamente de protecție și măști de proastă calitate fără certificate de conformitate, la prețuri exorbitante. Ieri, într-un festival de ipocrizie, cum rar mi-a fost să văd în viața mea, la primăria Cluj s-a desfășurat un spectacol grețos, ca pe vremea lui Ceaușescu, în care, autoritățile locale și centrale care au lăsat spitalele din Cluj în pielea goală și-au arogat merite pentru numărul mic de victime ale COVID-19 la Cluj”, a scris Ungureanu, pe Facebook.

În plină pandemie, „politruci ca: Moisescu de la DSP, Constantea de la Clujana, Abrudean de la Prefectură și alți penelei sau pesedei, și-au arogat merite necuvenite pentru modul exemplar în care s-au comportat majoritatea clujenilor în intervalul 15 martie-15 mai”, susține deputatul USR.

„Fără nicio rușine, primăria Cluj și alte instituții ale statului român, au omis să vorbească despre ajutorul uriaș pe care l-au primit spitalele din Cluj de la grupul civic "Vă ajutăm din Cluj" sau alte organizații umanitare. Fără acești oameni minunați și donațiile unor bănci sau firme din Cluj, personalul medico-sanitar din oraș sau județ ar fi fost infectate și Clujul ar fi ajuns în situația Sucevei. Așa cum am promis, toți cei care au furat în timpul pandemiei, vor fi deferiți justiției”, a mai scris sursa citată.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: plângere măști
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri