Mâncăm mere, struguri, tomate, cartofi din import. La fel şi laptele şi produsele lactate, dar şi carnea şi produsele din carne ne vin de la vecinii europeni. România importă mărfuri alimentare pe bandă rulantă pentru că nu mai este în stare să producă aici necesarul pentru populaţie. Diferenţa dintre importuri şi exporturi s-a ridicat la 2,8 miliarde de euro în anul 2016 şi la 2,6 miliarde de euro în primele 10 luni ale anului 2017, potrivit datelor BNR.
Sectorul alimentar autohton este unul dintre cele mai puțin performante la nivel european, în pofida potențialului agricol ridicat al României. O spune Banca Naţională a României în cel mai recent raport asupra inflaţiei publicat la sfârşitul săptămânii trecute. Documentul citat a identificat patru categorii de produse care ne umflă importurile alimentare şi care ne fac să dăm miliarde de euro vecinilor europeni în loc să-i investim în ţară. Este vorba despre legume şi fructe, cafea şi cacao, lapte şi produse lactate, respectiv carne şi preparate din carne. Dacă la cafea şi cacao nu prea avem ce face, la restul produselor nu avem scuze.
Cultivăm ca acum 100 de ani
Fructele şi legumele reprezintă o treime din deficitul comercial generat de mărfurile alimentare, ceea ce este cu atât mai surprinzător cu cât o mare pondere o au produsele cu tradiție pe plan local, precum merele, strugurii, tomatele şi cartofii. Făcând abstracție de inf luența factorului sezonier, la toate aceste culturi producția din ultimii 10-20 de ani a stagnat sau chiar a scăzut, fenomen asociat, în primul rând, absenței unor creşteri în planul randamentelor, la care se adaugă restrângerea, în general, a suprafețelor cultivate, inclusiv a suprafeței serelor, arată raportul BNR.
- România deținea în 2016 peste 10 la sută din totalul suprafeței cultivate cu meri la nivel european, dar numai 3,6 la sută din totalul producției.
- România deține 9,1 la sută din suprafața cultivată cu roşii și doar 2,4 la sută din totalul producției.
Banca Naţională consideră că producția de legume şi fructe se plasează mult sub potențial din cauze multiple. „Activitatea investițională precară a fermierilor se ref lectă negativ pe multiple paliere: mecanizarea lucrărilor, realizarea irigațiilor, tratarea terenurilor cu îngrăşăminte, construcția de sere, reconversia terenurilor, înlocuirea plantațiilor pomicole şi viticole îmbătrânite cu plantații noi cu specii performante, insuficiența spațiilor de depozitare etc.“, se arată în documentul citat.
În consecință, de multe ori, este mai avantajos pentru operatorii comerciali să se aprovizioneze de la furnizori externi, capabili să asigure fluxuri stabile în parametrii cantitativi şi calitativi corespunzători.
Lapte: producem doar un sfert din necesar
Exploatațiile agricole individuale concentrează 90 la sută din efective în cazul vacilor pentru lapte, astfel încât fermierii reuşesc să furnizeze procesatorilor doar un sfert din producția locală de lapte, procent mult inferior mediei europene care este de circa 90 la sută. Prin urmare, chiar dacă materia primă utilizată în procesare este preponderent de proveniență locală, companiile industriale de profil au nevoie de importuri de completare (care reprezintă circa jumătate din achizițiile din exterior de lapte şi produse lactate). În acelaşi timp, segmentul procesatorilor de lapte este foarte concentrat - primii cinci jucători dețin aproape jumătate din piață -, cele mai importante companii fiind de talie internațională. Acestea desfăşoară operațiuni în mai multe state, de-a lungul întregului lanț de producție, iar decizia cu privire la ce, cât şi unde să producă are la bază exclusiv criteriul optimizării costurilor.
Prea puţine animale
Deşi creşterea porcilor şi cea a păsărilor sunt afectate de un grad mai scăzut de fragmentare (ponderea efectivelor crescute în exploatații individuale coborând la circa 60 la sută), problemele identificate sunt asemănătoare, în linii mari, celor specifice sectorului de producție a laptelui. Şi aici procesatorii recurg la achiziții de materie primă în completarea celei procurate din surse interne (din totalul importurilor de carne, cele efectuate de companiile industriale de profil însumează circa 40 la sută). Deşi în magazine produsele de proveniență locală sunt ceva mai bine reprezentate comparativ cu produsele lactate, îndeosebi în cazul preparatelor, atomizarea sectorului de procesare – mai ales dacă avem în vedere segmentul cărnii de porc – limitează capacitatea celor mai mulți procesatori de a accede în magazinele moderne, ceea ce influențează deficitul comercial asociat.
De unde importăm
O proporție semnificativă a deficitului României pe segmentul alimentar revine relațiilor cu alte state din grupul noilor membri comunitari, respectiv Ungaria şi Polonia. Către cele două ţări se duce o pondere cumulată de 30 la sută din importuri. Adică 780 milioane de euro, în primele 10 luni din anul trecut.
Industria alimentară, productivitate mult sub media UE
Deşi România dispune de un potențial agricol ridicat în raport cu majoritatea statelor europene, valorificarea acestuia rămâne printre cele mai scăzute, randamentele obținute de fermierii locali (calculate ca raport între producția obținută şi suprafețele cultivate/efectivele de animale sacrificate) fiind printre cele mai reduse din UE, sub cele ale Poloniei şi Ungariei. O explicație este dată de nivelul foarte scăzut al investițiilor directe orientate către cultivarea legumelor şi a fructelor, respectiv creşterea animalelor, în contrast, de pildă, cu influxurile care au vizat cultura cerealelor şi a plantelor oleaginoase, domenii care, de altfel, au o contribuție pozitivă la soldul comercial extern.
Mai departe, deşi receptoare a unor fluxuri de capital în creştere, industria alimentară este caracterizată în continuare de un nivel de productivitate aflat mult sub media europeană, rezultat al gradului scăzut de tehnologizare a capacităților de producție existente.