Jurnalul.ro Ştiri Externe Unicredit vrea să se extindă. Ar putea prelua o altă bancă italiană

Unicredit vrea să se extindă. Ar putea prelua o altă bancă italiană

Unicredit ar putea prelua banca Monte dei Paschi dacă va fi în interesul acționarilor, după cum a declarat președintele desemnat Pier Carlo Padoan, citat de Reuters.

"Nu exclud nimic. Suntem într-un moment de schimbări profunde şi creşterea prin linii externe este unul din instrumentele disponibile, chiar dacă, evident, board-ul nu va aproba orice operaţie care nu este în interesul tuturor acţionarilor", a precizat acesta.

Autoritățile italiene vor să vândă Monte dei Paschi întrucât aceasta are probleme financiare, însă UniCredit condiționează achiziția de îndeplinirea unor condiții stricte.  Directorul general, Andrera Orcel, urmează să supervizeze posibila tranzacție. 

Acţiunile Unicredit au înregistrat una dintre cele mai slabe performanţe în ultimul an şi a pierdut titlul de cea mai mare bancă din Italia, după ce Intesa Sanpaolo a achiziţionat UBI Banca. Totuși, UniCredit are o prezență importantă în Germania iar analiştii se aşteptau să preia Commerzbank AG, care urmărește acum un plan de redresare.

Italia a fost grav afectată de virusul SARS-CoV-2, motiv pentru care autoritățile au trebuit să majoreze datoria țării, care se afla deja la nivel ridicat, fiind pe locul doi la procentul de îndatorare din UE înainte de pandemie. Prin urmare, deficitul bugetar ar putea crește la 158,5% din PIB în acest an. 

Fostul președinte al băncii, Jean Pierre Mustier, a coordonat un proces de restructurare desfășurat pe o perioadă de patru ani, în cadrul căruia a vândut active de miliarde de euro pentru a spori soliditatea financiară şi a curăţa bilanţul instituției, și a redus expunerea băncii la Italia. 

Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări, are peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. Este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din venituri.
În România este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Subiecte în articol: unicredit monte dei paschi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri