Unii oameni simt o accelerarare a bătăilor inimii, numite tulburări de ritm. Dacă medicii constată că inima este sănătoasă, aceştia nu primesc niciun tratament, dar dacă există boli cardiace, cardiologii recurg la o strategie. Interviu cu medic primar doctor Gabriel Tatu Chiţoiu, preşedintele Societăţii de Cardiologie
Florin Condurăţeanu: Cordul o ia la galop la unii, ca în versul din cântecul Corinei Chiriac, „inimă, nu fi nebună”...
Dr. Gabriel Tatu Chiţoiu: Nu numai o inimă bolnavă duce la aritmii, există şi alte cauze, de exemplu tiroida. Cei cu hipertiroidie, cu exces de secreţie tiroidiană au crize de fibrilaţie. De vină pentru tulburările de ritm sunt şi boli ale valvelor inimii, afecţiuni la pericard, cardiopatia ischemică. Trebuie tratate nu numai tulburările de ritm, ci şi bolile cauzatoare, cele de bază. Să nu fie neglijate nici efectele secundare ale medicamentelor antiaritmice.
F.C.: Este la îndemâna omului nespecialist să înţeleagă că un ritm prea lent al inimii duce la irigarea insuficientă a organismului, dumneavoastră subliniaţi că şi ritmul accelerat provoacă o irigare scăzută a ţesuturilor. Cum se explică?
Dr. G.T.C.: Când este vorba de ritm prea mare al inimii, nu există timp să se umple ventriculele şi pomparea sângelui suferă. Când pulsaţiile sunt crescute la 130 pe minut, ele depăşesc ritmul normal între 50-100 pulsaţii. Tahicardia, chiar paroxistică, între 140 şi 220 de pulsaţii, prejudiciază irigarea cu sânge. Fibrilaţia are ritm mare, între 400 şi 600 pulsaţii. Dacă fibrilaţia are loc în auricule, se revine la un ritm normal prin medicamente sau prin oprirea inimii câteva clipe prin defibrilator. Şocul electric opreştre inima în fibrilaţie, după care aceasta reporneşte singură la ritm normal, se resetează. De aceea, în locuri circulate, gări, aeroporturi, stadioane trebuie să existe defibrilatoare, pentru intervenţie rapidă. Există şi defibrilatoare miniaturale, care se implantează sub pielea pieptului, ele pornesc automat când se accelerează ritmul cardiac. Dacă fibrilaţia se instalează în ventricule, este o viermuială ineficientă şi se ajunge la stop cardiac.
F.C.: Dar unii sunt lăsaţi chiar de medici în fibrilaţie permanentă...
Dr. G.T.C.: Când unii bolnavi nu pot fi scoşi din fibrilaţie, sunt lăsaţi aşa, dar sub tratament antiaritmic şi cu anticoagulante zilnic. Când medicamentele împotriva ritmului mare răresc pulsaţiile, apare riscul formării de cheaguri, ce pot pleca spre creier sau inimă. Se fac testări periodice a factorului de coagulare pentru a nu trece în extrema cealaltă, sângele prea fluid cu risc de hemoragii.
F.C.: Care este mecanismul acestor bătăi ale inimii?
Dr. G.T.C.: Inima este o baterie, stimulii electrici sunt dirijaţi de nodul sinusal, aflat între atrii. Comparând cu ierarhia dintr-o întreprindere, nodul sinusal este directorul general, care cenzurează stimulii ca ritmul să fie normal, 50-100 pulsaţii. Când nodul sinusal nu-şi execută sarcinile, misiunea lui este preluată de nodul atrio-ventricular, dar puterea lui e mai mică, reduce pulsaţiile cu 40-60. Când şi nici acest director adjunct nu lucrează, sarcinile de vămuire a stimulilor electrici sunt preluate de şefii de secţie, dar ei scad pulsaţiile mai puţin, cu doar 25-40 pulsaţii. Dar, uneori, liderii sindicali rebeli dau alte ordine din curtea fabricii pe trasee anormale şi apar fibrilaţiile, tulburările de ritm.
Sunt situaţii în care se impune o intervenţie numită ablaţie. Se intră în inimă cu o sondă prin care se lansează unde de înaltă frecvenţă. Ele topesc traseele anormale din inimă prin care acţionează stimulii ce duc la aritmii.