Potrivit surselor, sursa contaminării nu este cunoscută, însă toţi prezintă aceleaşi simptome, trei-patru dintre aceştia trebuind dializaţi în permanenţă.
"Se poate să fie de la fructe nespălate, legume, mâini nespălate", susţin aceleaşi surse.
O astfel de afecţiune debutează cu diaree, pacientul intră în insuficienţă renală şi trebuie dializat până când iese din criză.
Ultimul caz înregistrat în Argeş este cel al unui copil în vârstă de opt luni, care a fost transportat marţi cu un elicopter SMURD la Bucureşti. Potrivit medicilor de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, în momentul transferului, pacientul era conştient şi echilibrat hemodinamic.
Directorul medical al Spitalului de Pediatrie Piteşti, medicul Dana Toader, a confirmat că în ultima perioadă trei copii din Argeş, toţi cu vârsta sub un an, au prezentat simptome similare şi au fost transferaţi la Bucureşti, unde li s-a pus diagnosticul de sindrom hemolitic uremic, boală care cauzează insuficienţă renală acută.
Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, medicul Sorina Honţaru, a anunţat că a fost deschisă o anchetă epidemiologică pentru a se stabili sursele infecţiei.
Sursa: AGERPRES