Jurnalul.ro Ştiri Educatie Unul din doi profesori crede că educația remedială trebuie să aibă loc în vacanța de vară

Unul din doi profesori crede că educația remedială trebuie să aibă loc în vacanța de vară

Aproape jumătate dintre cadrele didactice, respectiv 48%, sunt de părere că, la nivelul școlii lor, ar fi necesar ca măsurile de educație remedială să aibă loc și pe parcursul vacanței de vară, cu o creștere a necesității în zona urbană mică, arată Organizația Salvați Copiii România.

Ancheta derulată de Organizația Salvați Copiii România a avut loc în perioada mai-iunie 2021.

Analizând răspunsurile în funcție de mediul unde se află școala, se observă că nevoia de educație remedială are o pondere ușor mai scăzută în București și reședințele de județ (42%), urmate de mediul rural (48%) și urbanul mic (51%).

„A mărit decalajul între elevi. O parte au avut dispozitive pentru școala online și sprijinul părinților, alții au fost lipsiți de ambele”, este de părere un profesor.

În ceea ce privește cauzele care au făcut ca educația să cunoască un regres, cel mai des semnalate au fost lipsa accesului la internet/tehnologie și pierderea motivației.

Astfel, sunt comunități școlare unde lipsa accesului la tehnologie și/sau la internet a făcut ca singurul instrument de lucru să fie fișele distribuite de profesori. Au fost semnalate cazuri în care, deși s-au distribuit tablete, nu au putut fi folosite din cauza lipsei semnalului, a lipsei de cunoștințe/abilități sau, pur și simplu, din lipsa motivației.

„Mulți dintre elevii școlii noastre nu au avut posibilitatea să participe la cursurile online. Lipsa contactului direct cu colegii și cadrele didactice i-a făcut pe mulți copii să se detașeze de școală, lipsa unor reguli clare, a unor responsabilități, a controlului ferm din partea părinților și a dascălilor i-a făcut mai vulnerabili și mulți chiar au abandonat școala”, a spus un alt profesor.

Totodată, în mediul rural, gradul de acoperire a nevoilor de educație remedială a fost semnificativ mai mare, doar 4% dintre profesori apreciind că, deși elevii ar fi avut nevoie, în școală nu s-au organizat grupe de educație remedială.
În majoritatea cazurilor (70%), măsurile de educație remedială au fost susținute cu efortul cadrelor didactice din școală, inclusiv ale managerilor școlari. În ceea ce privește materiile acoperite, cele mai multe răspunsuri indică limba română și matematica. În schimb, mai ales pentru gimnaziu, observăm că, în numeroase cazuri, orele remediale au acoperit și alte materii: limbi străine, TIC, științe ale naturii, științe sociale etc.

Odată cu gradul de urbanizare, crește procentul celor care sunt de părere că educația remedială nu a fost necesară (de la 2% în mediul rural, la 5% în urbanul mic și 21% în București și reședințele de județ).

„Fiind copii de clasa pregătitoare și clasa I, efectul pandemiei a fost unul uriaș. Citit-scrisul, numerația și operațiile simple se realizează cu mare dificultate și cu rezultate bune în activitățile la clasă. Pentru învățător este un efort colosal să formeze aceste competențe în condiții de online. Consumul de resurse este imens, acoperit exclusiv din fonduri personale. Timpul alocat pentru activități specifice la clasele pregătitoare și I, în condiții de simultan, de la predare-învățare-evaluare până la verificarea temei și acordarea feedback-ului, pregătirea materialelor pentru a doua zi se poate întinde până la 10-14 ore/zi, inclusiv weekendul. Copiii care au participat la aceste activități au folosit telefoane puțin performante, sparte, fără semnal bun la internet. Alții nu dețin niciun dispozitiv. În aceste condiții, materia pierdută este foarte dificil de acoperit”, este de părere un învățător.

Sondajul de opinie a fost derulat online, în rândul cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial, pe un eșantion neprobabilistic, în perioada mai – iunie 2021.

În această săptămână, Salvați Copiii a dat startul programului de pregătire remedială estivală în cadrul căruia, în lunile iulie- august, se vor organiza zilnic activități de educație remedială pentru peste 2.000 de copii grupați în 39 de grupe de grădiniță estivală și 71 de grupe de educație remedială pentru facilitarea integrării pe plan şcolar a copiilor din grupuri vulnerabile.

 Mediafax

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri