Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie UPDATE Guvernul și-a angajat răspunderea pe modificările controversatei OUG 114

UPDATE Guvernul și-a angajat răspunderea pe modificările controversatei OUG 114

Guvernul şi-a angajat răspunderea în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, asupra modificării OUG 114/2018.
"Proiectul de lege stipulează corectarea prevederilor legate de domeniul energetic, domeniul financiar-bancar, domeniul comunicaţiilor, domeniul fondurilor private de pensii. De asemenea, cuprinde o serie de măsuri, exact cum cuprindea şi OUG 114, în mai multe domenii de activitate, de la chestiuni legate de sporuri până la chestiuni care sunt legate de diferite tipuri de reglementări", a spus premierul Ludovic Orban în plenul Parlamentului.

Premierul a explicat că au fost acceptate mai multe amendamente, între care unul vizează acordarea în continuare a sporului de condiţii grele în forma în care a fost acordat şi în 2019.
"Datorită faptului că această lege se adoptă în cadrul aceleiaşi proceduri de angajare a răspunderii Guvernului, afectează bugetul de stat şi legea plafoanelor, pe de-o parte; pe de altă parte, acest spor dat în vechiul sistem cu 15% raportat la salariul brut a făcut parte din contracte colective de muncă la nivel de ramură şi ar însemna, dacă schimbăm modul de acordare a sporului, să afectăm contracte colective la nivel de ramură. Am acceptat amendamentul care a fost formulat, şi anume acela de a continua acordarea acestui spor de condiţii deosebite, de condiţii vătămătoare, de condiţii deosebit de grele - indiferent cum se numeşte el - în forma în care a fost acordat şi pe anul 2019, şi anume 15% din salariul brut pe care îl înregistrează fiecare angajat al instituţiilor publice. Cuantumul sporului va fi la nivelul cuantumului care a fost acordat la nivelul lunii decembrie 2019", a spus Orban.

El a arătat că a fost acceptat şi un amendament al USR care vizează prorogarea termenului de intrare în vigoare a prevederilor privind pensiile speciale pentru aleşii locali.
"Atât timp cât nu avem garanţia că actul normativ, ordonanţa de urgenţă privind Codul administrativ care reglementează această problemă, nu este considerată constituţională şi atât timp cât se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor un proiect de lege care poate să abroge articolul privitor la pensii speciale, decizia noastră este aceea de a accepta amendamentul formulat de colegii de la USR şi de a aplica prevederile de la 1 ianuarie 2021", a adăugat Orban.

Premierul Ludovic Orban a menţionat că, potrivit unor amendamente acceptate, cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, ale Şcolii Sperioare de Aviaţie Civilă, asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi, lucrători din anumite companii şi societăţi, precum CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă, reprezentanţii Academiei Române sunt exceptaţi de la interzicerea cumulului salariului cu pensia.
"Am introdus în lege ca de la 1 ianuarie să înceteze toate contractele prin detaşare din mediul privat în mediul public. Cu o singură excepţie notabilă, este vorba personalul MAE. Le-am dat un timp până la 31 august să reglementeze problema, să se ocupe toate funcţiile cu oameni angajaţi în sistemul public prin concursuri organizate", a mai spus el.

Un alt amendament acceptat a vizat eliminarea articolului care prevedea prorogarea până la 1 ianuarie 2021 a sumei stabilite prin lege pentru medicii veterinari.

În domeniul energiei, premierul a explicat că revenirea la o piaţă liberă nu se va produce de la 1 ianuarie, ci pe o perioadă de tranziţie, care să permită revenirea în bune condiţii la fixarea preţurilor de piaţă şi care lase timp pentru Guvern să asigure reglementarea privitoare la susţinerea consumatorilor vulnerabili.
"În perioada de tranziţie, până la revenirea la un sistem liberalizat de fixare a preţului energiei electrice şi a gazului natural, ne-am asumat răspunderea să venim cu legislaţia care să reglementeze situaţia consumatorului vulnerabil. De asemenea, am desfiinţat taxa de 2% care era pusă pentru companiile din energie şi care a generat efecte extrem de negative", a subliniat Orban.

În privinţa Pilonului II de pensii, el a declarat că au fost abrogate prevederile care obligau administratorii fondurilor de pensii să-şi majoreze capitalul social raportat la suma pe care o administrează prin contribuţiile de pensii.

"Şi în domeniul comunicaţiilor, şi în domeniul financiar-bancar am optat pentru a abroga prevederile care au afectat negativ pieţele respective şi companiile din domeniu. De asemenea, am reglementat situaţia Fondului de Dezvoltare şi Investiţii. (...) Practic, reglementăm situaţia în felul următor: acolo unde nu s-au semnat contracte, ele nu vor mai fi finanţate, la fel în cazul contractelor semnate în care nu s-au efectuat lucrări şi nu s-au acordat avansuri, iar acolo unde sunt contracte unde s-au acordat avansuri şi s-au efectuat lucrări, pe contractele respective admitem mecanismul de decontare a sumelor prin rambursarea cheltuielilor efectuate din împrumuturi de la Trezorerie pe o perioadă de 20 de ani pentru sumele cheltuite, urmând ca restul finanţării să fie problema autorităţii locale. Eventual, dacă vom avea în perspectivă un alt program naţional de dezvoltare locală, continuarea investiţiei să se facă printr-un eventual PNDL 3", a adăugat premierul. 

AGERPRES

Subiecte în articol: OUG 114
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri