Comitetele minicipale și județene pentru situații de urgență iau deciziile cu privire la modalitate de desfășurare a cursurilor în școli, în funcție de evoluția pandemiei. La nivel național, MEC emite ordinul, pe faza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a spus ministrul Educației, Monica Anisie.
"Această decizie este la Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. În absenţa hotărârii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, unităţile de învăţământ funcţionează în scenariul 2 hibrid, aşa cum au funcţionat ca şi până acum. Pentru suspendarea cursurilor la nivel local Comitetul judeţean, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă decide prin emiterea unei hotărâri suspendarea pentru 14 zile a activităţilor didactice faţă în faţă. Atunci când este vorba despre o decizie locală, comitetele judeţene iau decizie, când este vorba despre o decizie naţională Ministerul Educaţiei emite ordinul pe baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă", a explicat demnitarul.
Copiii din învățământul preșcolar și primar intră în vacanță săptămâna viitoare. ta s-ar desfăşura cursurile în sistem online, nu şi săptămâna viitoare pentru învăţământul preşcolar şi învăţământul primar", a spus ministrul.
Ministrul a anunțat că Inspectoratul General va fi condus de Liliana Toderiuc, întrucât inspectorul general se află în concediu medical
ȘTIRE INIȚIALĂ Ministrul Educației, Monica Anisie, spune că va propune închiderea școlilor timp de 14 zile din cauza pandemiei de coronavirus. Elveii vor învăța exclusiv online în această perioadă.
"Noi trebuie să ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat ieri - şi anume rata a depăşit 3 la mia de locuitori. Prin urmare, propunerea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti va fi de suspendare a activităţilor didactice faţă în faţă pentru 14 zile. Aşteptăm că înţeleg că astăzi la ora 15,00 va fi convocat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. Astăzi cursurile se desfăşoară în scenariul 2 - hibrid, aşa cum a fost şi până acum, pentru că este prevăzut tot în ordinul comun: În lipsa hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se aplică scenariul 2", a precizat ministrul.
Aceasta a explicat că alcătuiește un plan de măsuri pentru desfășurarea cursurilor online, împreună cu inspectorii.
"Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti anunţă ISMB cu privire la rata incidenţei. Dacă rata depăşeşte 3 la mia de locuitori aşa cum suntem în situaţia aceasta astăzi IŞMB, împreună cu DSP, transmite către Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă propunerea pentru suspendarea temporară a cursurilor, suspendare care va dura 14 zile şi care înseamnă că elevii nu vor mai merge fizic la şcoală, însă învăţarea va continua în sistem online. Prevederile legale sunt clare şi dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat şi în alte judeţe vom observa că deciziile au fost luate de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă", a explicat Anisie
Mai multe localități din țară vor intra în secnariul roșu.