Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cinci români urmăriți internațional, aduși în țară

Cinci români urmăriți internațional, aduși în țară

de Redacția Jurnalul    |   

Cinci români urmăriți internațional au fost aduși în țară miercuri, de polițiști. Se ascundeau în Italia și Marea Britanie.

Astfel, a fost adus un bărbat, de 21 de ani, din Călărași, urmărit internațional pentru furt. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Călărași, pe numele lui, un mandat de arestare preventivă.

Un alt bărbat, de 38 de ani, din Dolj, a fost escortat din Italia, fiind urmărit internațional pentru violare de domiciliu. Judecătoria Calafat a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 1 an și 4 luni.

Tot miercuri, a fost adus un bărbat, de 59 de ani, din Neamț, urmărit internațional pentru agresiune sexuală. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Piatra Neamț, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 10 ani și 4 luni.

Un alt bărbat, de 25 de ani, din Giurgiu, a fost escortat din Marea Britanie, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Judecătoria Giurgiu a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 2 ani.

La aceeași dată, a fost adus un bărbat, de 38 de ani, domiciliat în Maramureș, urmărit internațional pentru trafic de migranți și constituire a unui grup infracțional organizat. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Curtea de Apel Cluj, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 7 ani și 3 luni.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: urmariti international poliţie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri