Jurnalul.ro Ştiri Externe Ușa unui avion s-a deschis în timpul zborului: nouă persoane spitalizate, un pasager arestat

Ușa unui avion s-a deschis în timpul zborului: nouă persoane spitalizate, un pasager arestat

de Redacția Jurnalul    |   

Ușa unui avion al companiei Asiana Airlines s-a deschis vineri, în momentul în care acesta urma să aterizeze la Daegu, în Coreea de Sud. Se crede că unul dintre pasageri a tras maneta cu două sau trei minute înainte ca aeronava să aterizeze, provocând depresurizarea cabinei.

Putea să se transforme într-o tragedie când ușa unui avion al companiei Asiana Airlines s-a deschis vineri, în momentul în care acesta urma să aterizeze la Daegu, în Coreea de Sud. Avionul era un Airbus A321-200. Se crede că unul dintre pasageri a tras maneta cu două sau trei minute înainte ca aeronava să aterizeze, provocând depresurizarea cabinei, potrivit TF1INFO.

„Poliția investighează incidentul după ce un pasager așezat în apropierea ieșirii de urgență a raportat că a atins maneta”, a declarat un oficial al companiei pentru Reuters, adăugând că ușa s-a deschis la o altitudine de aproximativ 200 de metri.

O scurtă înregistrare video a incidentului, difuzată de presa locală, arată cum vântul trece prin ușa deschisă în aer, iar tetierele din stofă și părul pasagerilor zboară în toate direcțiile, în timp ce unii țipă.

Din fericire, în momentul incidentului, toți cei 200 de pasageri erau așezați și legați în centură, avionul urmând să aterizeze, a precizat Asiana Airlines.

Un alt videoclip distribuit pe rețelele de socializare arată pasageri care stau pe rândul de ieșire de urgență, lângă ușa deschisă, zguduiți de vântul puternic. Totuși, deschiderea neașteptată a ușii a provocat dificultăți de respirație pentru unii pasageri, care au fost transportați la spital după aterizare. Agenția de știri sud-coreeană Yonhap a relatat că nouă persoane au fost spitalizate.

O anchetă a fost deschisă pentru a determina circumstanțele exacte ale accidentului.

„Pasagerul a fost dus la secția de poliție pentru a fi interogat cu privire la motivul pentru care a deschis ușa”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliției.

Acest episod este cu atât mai surprinzător cu cât „din punct de vedere tehnic, nu este posibil să deschizi aceste uși în timpul zborului”, a declarat pentru CNN Geoffrey Thomas, expert în aviație la Airline Ratings. „Pare neverosimil ca ușa să fi putut fi fost deschisă în primul rând și să fi rămas deschisă în ciuda forței vântului, dar cumva s-a întâmplat”, a adăugat el.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: avion zbor pasager arestat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri