Fostul atlet jamaican Usain Bolt, deţinătorul recordurilor mondiale la 100 şi 200 m, va debuta ca jucător de fotbal la echipa norvegiană Stromsgodset IF, din prima ligă, care va susţine marţi un amical în compania selecţionatei norvegiene Under-19, relatează EFE.
Bolt, care s-a retras din atletism după CM 2017 de la Londra, este pasionat de fotbal şi s-a pregătit câteva zile alături de echipa norvegiană în perspectiva unui meci de caritate pe care îl va disputa într-o selecţionată mondială pe 10 iunie, pe arena Old Trafford. Pentru acel meci, Bolt s-a mai antrenat alături de Manchester United şi Borussia Dortmund. Jamaicanul va fi utilizat de Stromsgodset în ultimele minute ale meciului şi va purta tricoul cu numărul 9.58, care recordul său mondial la 100 m.
Jucătorul norvegian Eirik Ulland Andersen a lăudat modul în care Bolt s-a adaptat la atmosfera din echipă: ''A devenit automat unul dintre băieţi, în teren şi în afara lui. Bolt este un tip liniştit, fără capricii''. AGERPRES