Jurnalul.ro Ştiri Politică USR îşi alege astăzi preşedintele într-un Congres extraordinar organizat la Poiana Braşov

USR îşi alege astăzi preşedintele într-un Congres extraordinar organizat la Poiana Braşov

 Uniunea Salvaţi România îşi va alege un nou preşedinte în cadrul Congresului extraordinar ce va avea loc sâmbătă, la Poiana Braşov.

Vlad Alexandrescu şi Dan Barna, parlamentari şi vicepreşedinţi ai USR, candidează pentru funcţia de preşedinte, după ce fostul lider Nicuşor Dan a demisionat din fruntea partidului.

Preşedintele interimar, Levente Elek, va ţine un discurs în deschiderea reuniunii, urmând să fie stabilite detalii organizatorice privind procedura de vot şi comisia electorală.

În continuare, fiecare candidat îşi va prezenta programul politic, după care se va trece la vot.

Congresul se va încheia cu un concert de muzică clasică.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de USR la începutul lunii octombrie, programul lui Vlad Alexandrescu are patru priorităţi: USR - un partid modern, puternic şi activ, deschis către agenda cetăţeanului; o doctrină politică bazată pe principii şi valori comune; conducerea partidului pe un drum comun şi decizii bazate pe reguli, principii şi valori; consolidare prin extinderea filialelor şi o manieră de lucru bazată pe echipe eficiente.

Obiectivele generale pentru 2020 din programul lui Dan Barna sunt: transformarea USR într-un partid capabil să guverneze, cu program de guvernare coerent şi realist şi resurse umane credibile şi competente pentru a guverna şi a conduce instituţii, preciza comunicatul. AGERPRES

Subiecte în articol: usr
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri