Jurnalul.ro Ştiri Politică USR nu-i votează președintelui Klaus Iohannis Strategia Națională de Apărare

USR nu-i votează președintelui Klaus Iohannis Strategia Națională de Apărare

de Ion Alexandru    |   

Strategia Națională de Apărare a Țării, adoptată de CSAT, un proiect al președintelui Klaus Iohannis, nu va beneficia de votul USR, în Parlamentul României. Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii conduse de Dan Barna , “după o perioadă în care atenţia a fost orientată către alte direcţii, pentru statul român, lupta împotriva corupţiei trebuie să redevină o prioritate. Doar pentru că un om al cărui nume era sinonim cu furtul de la stat a ajuns la puşcărie nu putem afirma că devalizarea bugetelor publice a încetat. Exemple foarte recente se pot identifica în cazul achiziţiilor privind materialele necesare combaterii pandemiei de COVID-19".


Astfel USR arată că Strategia este un document esențial pentru indentificarea pericolelor majore la adresa statulului, “iar corupția este unul dintre cele mai importate”. “Din păcate, în varianta propusă de preşedintele Iohannis, CSAT nu tratează corupţia ca pe o ameninţare majoră la adresa siguranţei naţionale. Încă de la publicarea documentului, i-am spus şefului statului că nu vom vota Strategia dacă nu face schimbări pentru a reintroduce corupţia ca prioritate majoră. Prin urmare, USR se va abţine la votul în plenurile reunite. Facem apel atât la preşedintele României, cât şi la toate partidele politice să înţeleagă că nu putem crea prosperitate câtă vreme resursele ţării intră în buzunarele unei clici conectate la bugetele publice”, se mai arată în comunicat.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri