Jurnalul.ro Special Prăbușirea mitului USR. Ce localități dau semne că le-au ajuns 4 ani de „progresism”

Prăbușirea mitului USR. Ce localități dau semne că le-au ajuns 4 ani de „progresism”

de Ion Alexandru    |   

Ultimele cercetări sociologice, realizate cu doar câteva zile înainte de alegerile locale de duminică, arată că vedetele USR din anul 2020, care și-au adjudecat unele dintr cele mai importante primării din România, au toate șansele să plece acasă.

Punctele nevralgice pentru formațiunea progresistă sunt Sectoarele 1 și 2 din București, precum și primăriile din Timișoara sau Bacău. Nici la Brașov situația nu se prezintă excelent pentru candidatul USR, primar în funcție la acest moment. Iar pentru Primăria Capitalei, lupta este atât de strânsă, încât între Nicușor Dan și Gabriela Firea este o diferență de doar un procent. Doar la Câmpulung Muscel, actualul primar USR, Elena Lasconi, pare a beneficia de o suficientă susținere pentru adjudecarea unui al doilea mandat. În toate aceste locuri însă, atunci când este vorba despre viitoarea componență a consiliilor locale, inclusiv a Consiliului General al Municipiului București, Alianța Dreapta Unită (USR - PMP - Forța Dreptei) se află pe locul secund, iar modul cum este prefigurat votul politic arată că progresiștii vor rămâne în opoziție în aceste administrații, pentru următorii patru ani. Alegerile europarlamentare, în schimb, sunt dinamitate, odată cu deschiderea de către Parchetul General a unui dosar penal care vizează falsificarea de către membrii AUR, la îndemnul lui George Simion, a listelor cu semnături pentru Silvestru Șoșoacă, astfel încât acesta din urmă să-și fi putut înregistra candidatura independentă la BEC, cu două minute înainte de expirarea termenului.

Alegerile locale de duminică înseamnă, pentru mulți dintre cei care, în 2020, au invocat nevoia de „schimbare” și care, atunci, au reușit să atragă suficiente voturi pentru a fi propulsați la conducerea celor mai importante orașe din România, bătălia pentru a se menține în aceste poziții. Mirajul USR însă pare să se prăbușească, după patru ani, în majoritatea acelor locuri.

Conform celui mai recent sondaj CURS, care a măsurat intenția de vot pentru funcția de primar al Sectorului 1, dar și pentru noua componență a Consiliului Local, sondaj realizat în perioada 25 - 31 mai 2024, pe un eșantion de 12.000 de respondenți, răspunsurile oferite arată că situația de acum patru ani va fi răsturnată.

Astfel, pe primul loc pentru funcția de edil se situează candidatul PSD-PNL, George Tuță, cu 35%. Clotilde Armand, primarul în funcție și candidat pentru un al doilea mandat, a pierdut supremația și este cotată cu 33% din intenția de vot. La Sectorul 1, există cinci candidați considerați cu șanse, dintre care patru au intrat în această cursă electorală în primul rând pentru a scoate Primăria Sectorului 1 din mâinile USR și ale lui Clotilde Armand. George Tuță (PSD), Liviu Negoiță (PUSL), Ramona Bruynseels (AUR) și fostul edil Daniel Tudorache, care candidează independent, au, împreună, o intenție de vot de 60%.

Aceeași situație se regăsește și în privința intenției de vot pentru Consiliul Local al Sectorului 1. Conform CURS, pe primul loc se află Alianța PSD-PNL, cu 42% din răspunsuri, Alianța Dreapta Unită (USR - PMP - Forța Dreptei), care o susține pe Clotilde Armand, are un scor de 33%. PUSL este cotat cu 10%, AUR cu 9% și SOS România cu 5%. Adunate, forțele politice declarate ostile USR care concurează la Sectorul 1 au, conform acestui sondaj, o cotă de vot de 66%.

Mihaiu, de la Sectorul 2, sub contracandidatul său cu 6,3%

Un sondaj Epsilon Poll, realizat în perioada 31 mai - 2 iunie 2024 la nivelul Sectorului 2, pe un eșantion de 3.112 respondenți, relevă că 49,9 la sută dintre votanți consideră că, în ultimii patru ani, sectorul s-a îndreptat într-o direcție greșită și foarte greșită. De asemenea, 61% arată că există o nemulțumire și o foarte mare nemulțumire legată de activitatea actualului primar USR, Radu Mihaiu.

Pentru funcția de primar al Sectorului 2, ierarhia îl poziționează drept câștigător pe candidatul Alianței PSD-PNL, Radu Hopincă, cu 45,2% din intenția de vot. Actualul edil USR, Radu Mihaiu, mai este preferat doar de 38,9% dintre respondenți. Pe locul al treilea se situează Iolanda Luminița Bughiu, de la partidul SOS România, cu 5%, urmată de candidatul REPER, Andrei Gabriel Golgoțiu, cu 4%. Astfel, diferența dintre candidatul PSD-PNL și cel al USR este de 6,3 la sută.

În ceea ce privește componența viitorului Consiliu Local al Sectorului 2, situația este și mai dramatică pentru progresiști. Alianța PSD-PNL are o cotă de vot de 46,5%, în timp ce Alianța Dreapta Unită este preferată de doar 32,4% dintre votanți. Pe locul al treilea, se situează PUSL, cu 6,5 procente. Restul formațiunilor înscrise în această cursă - AUR, REPER sau SOS România - nu ar atinge pragul electoral.

Astfel, Alianța PSD-PNL, împreună cu PUSL, ar urma să aibă o reprezentare în viitorul Consiliu Local al Sectorului 2 de 53%, fără redistribuire, în timp ce USR, împreună cu partidele satelit care compun Alianța Dreapta Unită și care îl susțin pe Radu Mihaiu pentru un al doilea mandat ar rămâne în opoziție, cu 32,4 la sută.

Timișoara și Bacău, alte două zone critice pentru USR

Un alt punct nevralgic pentru USR aflat pe harta României la aceste alegeri locale este municipiul Timișoara, acolo unde, acum patru ani, USR-istul Dominic Fritz l-a învins pe edilul liberal de la momentul respectiv, Nicolae Robu. 

Cel mai recent sondaj CURS, realizat în perioada 23 - 29 mai 2024, pe un eșantion de 1.067 de respondenți, arată că Nicolae Robu ar urma să-l învingă, duminică, la vot, pe Dominic Fritz. Liberalul Nicolae Robu, care este susținut la acest scrutin, atât de PSD, cât și de PNL, este cotat cu 44% din intenția de vot. Actualul primar USR, Dominic Fritz, se bucură de o intenție de vot de 40%. Candidatul AUR, Ilie Sârbu, are o cotă de 7%.

Pentru Consiliul Local al Municipiului Timișoara, USR pare că va pierde, de asemenea, alegerile, conforn acestui sondaj de opinie. Alianța PSD-PNL ar urma să primească 44% din voturi, iar Alianța Dreapta Unită doar 37%, diferența dintre cele două blocuri politice fiind de 7 procente. Ar mai face pragul electoral AUR, cu 9%, și SOS România, cu 5%, În total, împotriva USR, la Timișoara, ar exista forțe politice care acoperă, fără redistribuiri, 68% din intenția de vot pentru consiliul local.

O altă primărie controlată de USR, în prezent, este cea a municipiului Bacău, prin edilul progresist Lucian Viziteu. Sondajele de opinie arată că, în 9 iunie, USR-istul s-ar situa abia pe poziția a treia. Astfel, pe primul loc se clasează Valentin Ivancea, candidatul PSD-PNL, cu 20,2% din intenția de vot, urmat de Cristian Ghingeș, de la SENS, cu 17,8 procente. Actualul primar Lucian Viziteu este cotat cu 17,1 la sută. 

La Consiliul Local al Municipiului Bacău situația este și mai interesantă. Alianța PSD-PNL ar lua 27,5%, iar Alianța Drepta Unită, care îl susține pe Lucian Viziteu, ar primi doar 19,9% din voturi.

Luptă strânsă la București, între Nicușor Dan și Gabriela Firea

Există însă și trei puncte pe harta alegerilor locale unde USR ar putea să-și mențină primarii instalați în toamna anului 2020. Un astfel de loc este municipiul Câmpulung Muscel, unde actualul edil USR, Elena Lasconi, are, în sondaje, o cotă de vot de 55,9%. În schimb, la Consiliul Local, PSD conduce clasamentul cu 53,91 de procente, în timp ce ADU ar strânge doar 18,2% din voturi.

La Brașov, lupta se dă strâns între actualul edil progresist, Allen Coliban, și fostul primar George Scripcaru, susținut de Alianța PSD-PNL. Conform ultimelor sondaje de opinie, realizate în luna aprilie, Allen Coliban ar avea un ușor avantaj în fața lui George Scripcaru.

Cea mai strânsă bătălie, la aceste alegeri locale, se dă însă chiar la Primăria Capitalei. CURS a dat, ieri, publicității un sondaj de opinie, realizat în perioada 31 mai - 4 iunie, la nivelul municipiului București. Astfel, pentru funcția de primar general, candidatul independent, susținut de USR, PMP și Forța Dreptei, se află, încă, pe primul loc, cu 30 de procente în intenția de vot. Foarte aproape însă, cu 29 la sută din intenția de vot se află candidata PSD, Gabriela Firea. 

Pe poziția a treia se situează candidatul PUSL, Cristian Popescu Piedone, cu un scor de 16 procente, potrivit acestui sondaj CURS, în timp ce candidatul PNL, Sebastian Burduja, ar obține doar 13 procente la aceste alegeri. Pe poziția a patra se află candidatul AUR, Mihai Enache, cu 7 la sută.

Toți acești candidați care îl concurează pe Nicușor Dan au declarat că participă la această cursă electorală în primul rând pentru a-l trimite acasă pe actualul primar general. Împreună, reprezintă 65% din intenția de vot la nivelul Bucureștiului. 

CURS a măsurat, de asemenea, și intenția de vot pentru viitorul Consiliu General al Municipiului București. Pe primul loc se află PSD, cu 31%, urmat de Alianța Dreapta Unită, cu 24%, și de PNL, cu 17%. AUR are o cotă de 11%, iar PUSL - una de 8%. În total, împotriva USR în viitorul Consiliu ar exista forțe care să controleze o majoritate de 67%, fără redistribuire.

Silvestru Șoșoacă, adus cu mandat la Procuratură. Numele lui George Simion, vehiculat într-un dosar penal

Cu patru zile înainte de alegerile din România, Parchetul General aruncă bomba politică. Ieri, procurorii l-au ridicat de acasă pe Silvestru Șoșoacă, candidat independent la alegerile europarlamentare, pe care l-au adus la audieri într-un dosar care are legătură cu modul în care a strâns semnăturile pe care le-a depus la Biroul Electoral Central. Într-un comunicat de presă al instituției se arată că liderul unui partid politic și deputat (este vorba despre liderul AUR, George Simion) i-ar fi instigat direct și prin interpuși pe mai mulți membri ai partidului, dar și pe mai mulți angajați ai Parlamentului României care lucrează la grupurile parlamentare ale AUR să „procedeze la falsificarea câtorva mii de liste de semnături” necesare depunerii de către Silvestru Șoșoacă a candidaturii la alegerile europarlamentare.

Procurorii arată că în 9 aprilie, George Simion a solicitat mobilizarea în regim de urgență a câtorva zeci de persoane la sediul central al formațiunii politice, în scopul completării listelor de susținători necesare candidaturii independente a lui Silvestru Șoșoacă, prin consemnarea în cuprinsul listelor a datelor reale ale unor cetățeni, copiate din alte liste de susținători completate anterior de membrii formațiunii, demers urmat de falsificarea semnăturilor respectivelor persoane”. De asemenea, în cursul aceleiași zile, la sediul AUR s-ar fi strâns 50 de persoane, unele dintre acestea rămânând în timpul nopții, „activitățile continuând și pe tot parcursul zilei de 10 aprilie”. 

„Pentru a-și conspira identitatea și activitățile ilicite, persoanele implicate în procesul de falsificare efectivă a listelor au inserat în spațiile dedicate datelor de identificare ale celor care au întocmit listele datele unor persoane reale, dar fără legătură cu demersul arătat, cărora le-au falsificat semnăturile. Totodată, în condițiile în care semnăturile falsificate nu erau suficiente pentru a permite depunerea candidaturii independente, reprezentanții respectivului partid politic au procedat la fotocopierea listelor falsificate anterior, în vederea atingerii pragului de 100.000 de semnături. Ca urmare a acestor activități, membrii respectivului partid politic au finalizat activitatea de pregătire și îndosariere a listelor de semnături, acestea fiindu-i transmise candidatului independent, care urma să-și depună candidatura și care s-a deplasat la Biroul Electoral Central, depunându-și candidatura. În 11 aprilie 2023, reprezentanții BEC au confirmat oficial acceptarea candidaturii”, se arată în comunicatul Parchetului. BEC a înregistrat candidatura lui Silvestru Șoșoacă, la ora 23 și 58 de minute, cu două minute înainte de închiderea procedurii de depunere a candidaturilor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: usr sondaj primarii alegeri locale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri