În ultimii ani, românii au învățat să fie tot mai pretențioși când vine vorba de locul de cazare. Pensiunile obişnuite scad în popularitate, pentru că turiștii caută locuri deosebite, ieșite din tipar, poate și mai luxoase decât de obicei. Uneori accentul se pune mai mult pe locul de cazare și serviciile oferite decât pe obiectivele turistice din zonă. Proprietarii de pensiuni și hoteluri au înțeles trendul și astfel au apărut unități de cazare în castele, conace sau case de la țară. Aceștia se întrec și când vine vorba de distracția turiștilor, oferind tot soiul de servicii, dar prețurile sunt pe măsura pretențiilor.
Unii dintre turiștii români sunt dispuși să scoată mai mulți bani din buzunar pentru o cazare de lux însă numai dacă ei consideră că experiența de vacanță în sine merita acest lucru. Sunt oameni care merg într-un loc pentru o anumită unitate de cazare sau pentru un anume restaurant sau preparat al unui restaurant. Aceștia sunt oamenii care vor servicii de calitate și, din ce am vazut în ultimii ani, au început să fie din ce în ce mai mulți.
Saună în pădure și cină romantică în hambar
În special în Transilvaniei, românii pot găsi locuri inedite de cazare. Vacanța la țară nu mai înseamnă tradiționala căsuță a bunicii, ci poate fi un adevărat castel restras la o margine de sat. Castelul Mikes din Zabola, județul Covasna, este un astfel de exemplu.
O proprietate uriașă ce emană farmecul discret al aristrocrației. Acum, orice turist poate păși în viața frumoasă a conților și conteselor, să se bucure de un lux deosebit, iar în același timp să se relaxeze în aerul curat de la sat. În castel locuiește în prezent contesa Mikes și familia acesteia, iar în restul caselor de pe proprietate se pot caza turiștii. Principala unitate de cazare este The Machine House, sub această denumire o și găsiți pe principalele site-uri unde căutați cazare sau puteți să faceți rezervări direct pe site-ul castelului. The Machine House cuprinde diverse camere cu denumiri de culori, printre care și Camera Roșie, pentru romantici. Această cameră are o cadă în stil victorian în mijlocul ei, pentru ca îndrăgostiții să se poată bucura de priveliște și șampanie. Pentru grupurile de cel mult opt persoane există The Old Saddlehouse, unde sunt amenajate patru camere, iar seara vă puteți bucura de șemineu. Pentru familii a fost amenajată The Garden House, care are și o cameră pentru copii. Nu există televizoare în camere.
Saună finlandeză în mijlocul naturii
Domeniul Mikes este perfect pentru relaxare și nu aveți cum să vă plictisiți. Pe toată durata anului există activități specifice sezonului. Când vine vorba de relaxare, atracția principală este sauna finlandeză din pădure cu vedere spre munți. Se poate folosi tot anul iar pentru o experiență completă puteți cere și masaj în cameră. Dacă aveți noroc, în timp ce vă relaxați la saună, poate veți vedea și căprioare trecând în zonă.
Activități gratuite la Mikes
Badminton în vechile hambare;
Plimbări cu bicicleta;
Tir cu arcul;
Plimbare cu barca pe lac;
Pentru o escapadă romantică, proprietarii vă mai dau posibilitatea să luați cina în doi în holul fostelor grajduri sau în pavilionul din pădure. Va fi cu lumânări aprinse, muzică în surdină și tot ce vă mai doriți de la o astfel de experiență.
La Castelul Mikes vă mai puteți plimba cu trăsura trasă de cai prin pădure, pe lângă lacuri. Iarna sania ia locul trăsurii.
Copiii pot fi plimbați pe ponei sau mai puteți juca badminton, să trageți cu arcul, să vă plimbați cu bicicleta și multe altele. Când e cald afară, nu trebuie să ratați picnicul de pe terasa cu vedere către munți sau ceaiul din grădina englezească. Mâncarea de la restaurant este gătită fără conservanți și doar cu produse din grădina castelului. Aveți ce face la frumosul castel de lângă Zabola, așa că nici nu veți simți lipsa televizoarelor din camere. Domnii pasionați de vânătoare au și ei ocazia să se bucure de această activitate sau să meargă la fotografiat de căprioare și urși.
Cât costă vacanța la castel
Cazare 80-120 euro/noapte mic dejun inclus;
Prânz 12 euro;
Cina 18-25 euro;
Cina romantică 130 de euro;
Pachete all inclusive pentru weekend 450-550 euro (2 persoane);
Diversele activități pornesc de la 5 euro și ajung la peste 200 de euro;
Casa Kraus din satul Criț
“Românii au început să pună accent pe serviciile de calitate în ultimul timp și mai ales pe locurile inedite. Fie că este vorba de o unitate de cazare, un restaurant cu produse tradiționale românești sau orice fel de local la care tradiția este la ea acasă, românii au început să le descopere pe toate și să le aprecieze din ce în ce mai mult. În Transilvania am descoperit mai multe locuri de cazare care te fac să te apropii de localnici, de tradiții și obiceiuri și totdată să vezi și să simți cum trăiau odinioară. Și, practic, să trăiești și tu pentru câteva zile ca altădată. Primul loc la care mă gândesc este Casa Kraus din satul Criț. Fosta casă parohială din sat a fost restaurată, iar astăzi este o frumoasă unitate de cazare și poartă numele unuia din vechii preoți ai satului. Are 10 camere și un restaurant în care se servește mâncare delicioasă făcută cu produse tradiționale. Trebuie să recunosc că am ramas surprinsă de mărimea generoasă a camerelor de la Casa Kraus și de atenția la detalii pe care au avut-o când au construit casa. Astfel, tot ce te înconjoară are aer tradițional și, odată ce ai pășit aici, te teleportezi parcă într-o altă lume, în lumea sașilor de odinioară”, povestește Carmina Nițescu, consultant de marketing în turism
Oferte inedite pentru concediu
Proprietarii se întrec și când vine vorba de activitățile oferite. Pe lângă deja cunoscutele plimbări cu bicicleta, turiștii pot învăța diverse lucruri. De exemplu, turiștii de la Casa Kraus pot alege să învețe rețeta de preparare a lichiului (desert specific locului), pot învăța să facă papuci de casă sau pot participa la un concert de orgă în biserica fortificată din satul Criț.
Lux fără semnal la telefon
Suntem dependenți de telefoane, e greu să renunțăm la ele și la televizoare, însă cu toate acestea există locuri de cazare ce cuprind tot confortul necesar, dar nu au semnal. Sunt turiști care caută să se rupă de lume, dar nu vor să renunțe și la lux, ci vor experiențe inedite și relaxare. Dacă mergem prin satele săsești, prin Ținutul Secuiesc sau în zonele montane, vom găsi cu siguranță ce ne dorim.
“Alt loc care îmi vine în minte este Conacul Apafi și casele de oaspeți din satul Mălâncrav. În primul rând când mergi în Mălâncrav trebuie să știi că nu ai nici măcar semnal la telefon, iar pentru cei ce caută liniște și relaxare acest lucru este ideal, Carmina Nițescu, consultant de marketing în turism. Este un sat uitat de lume, dar foarte viu. Aici, pe lângă faptul că te poți bucura de o cazare în case autentice săsești, poți participa în fiecare zi la câte un atelier ținut de sași: de țesut, de prelucrare a lemnului, de bucătărie tradițională, împletit coșuri din răchită, țiglărie. Ce e și mai interesant este faptul că sătenii nu fac aceste “ateliere” doar pentru deliciul turiștilor, ci fac aceste activități în mod obișnuit”, mai spune Carmina Nițescu.
Turismul la chalet
Nu doar castelele și conacele sunt la mare căutare acum, ci și cabanele de lux, ce poartă denumirea de chalet.
Hadar Chalet este un astfel de loc ce oferă lux într-o zonă izolată din marginea județului Buzău. A fost o cabană de vânătoare a soților Ceaușescu, iar acum este o adevărată oază de relaxare.
Termenul de chalet vine tocmai din Alpii Elvețieni, iar atenția la detalii este importantă într-un astfel de loc. Nimic nu este la întâmplare. Nici aici nu veți avea semnal la telefon, dar serviciile oferite sunt de înaltă calitate. Zona nu este acoperită de nicio rețea de telefonie mobilă, însă Hadar Chalet le pune la dispoziție turiștilor un telefon fix. În frumoasa zonă izolată veți găsi un parc atent îngrijit, teren de tenis, piscină, restaurant cu mâncăruri atent alese, păstrăvărie și multe altele. E atât de izolată încât nu veți găsi adresa pe site, iar proprietarii vor să o păstreze așa. Astfel că la Chalet veți ajunge abia după ce vă veți face o rezervare și veți primi indicațiile necesare.
„Profesorul de munte”
Dacă nu vreți doar să vă relaxați, ci vreți să aveți parte și de ceva mișcare, proprietarii vi-l pun la dispoziție pe Sebi, profesorul de munte. Sebi vă va ghida și vă va învăța lucruri uimitoare despre munte și are un program special și pentru cei mici. Prețurile diferă în funcție de preferințe. Puteți lua o cameră simplă sau cei cu dare de mână pot alege apartamentul prezidențial.
Prețuri hadar Chalet
Cazare 350 - 810 lei/noapte (2 adulți, mic dejun inclus);
Weekend-urile pot fi rezervate numai ca pachete integrale de cazare două nopți și pensiune completă pentru doi adulți;
Pachet weekend 1.150 – 1.840 lei (2 nopți, 2 adulți, pensiune completă);
“În acest moment în România se poate face turism rural de lux, însă locurile în care pot merge sunt destul de puține. Tocmai pentru că turiștii români încep să aprecieze din ce în ce mai mult astfel de experiențe de vacanță, cred că pe viitor trendul va fi de creștere a acestor tipuri de servicii.”, crede Carmina Nițescu.