Jurnalul.ro Ştiri Observator Valurile de caniculă marină, o ameninţare severă la adresa coralilor (studiu)

Valurile de caniculă marină, o ameninţare severă la adresa coralilor (studiu)

Episoadele severe şi frecvente de caniculă marină reprezintă o ameninţare mult mai mare la adresa coralilor decât se estimase anterior deoarece pot provoca moartea subită a acestor vieţuitoare, conform concluziilor unui nou studiu, citate de DPA.

Un impact nerecunoscut anterior al schimbărilor climatice asupra recifelor de corali a fost relevat printr-un studiu realizat de un grup de oameni de ştiinţă australieni, publicat vineri în jurnalul Current Biology.

Temperaturile ridicate la nivelul apei sunt responsabile de albirea coralilor. Acest fenomen deteriorează algele calcaroase microscopice, organisme vii care le oferă energie şi le conferă culorile vibrante. Echipa de cercetători a declarat, însă, că a putut demonstra în premieră că valurile de caniculă marină declanşează totodată decesul determinat de căldură al coralilor.

În plus, specialiştii au descoperit că, în aceste condiţii, scheletele coralilor încep să se deterioreze în doar câteva săptămâni.

Prin urmare, vieţile multor vieţuitoare marine, care depind de corali pentru a se adăposti, sunt, de asemenea, în pericol.

Potrivit studiului, o creştere a temperaturii cu o jumătate de grad Celsius la nivelului oceanului modifică nivelul mortalităţii la corali în timpul fenomenului de albire.

Oamenii de ştiinţă au sugerat că evenimentele de mortalitate severă determinate de valurile de caniculă, care provoacă mai multe daune directe ecosistemului, ar trebui să fie tratate ca un fenomen biologic distinct de albirea coralilor.

După un val de căldură marină, scheletul este ''imediat supradezvoltat de creşterea rapidă a algelor şi bacteriilor", a declarat Bill Leggat, coautor al studiului şi profesor asociat la Universitatea din Newcastle.

''Consecinţele acestui proces de colonizare rapidă... sunt devastatoare nu doar pentru ţesutul animal, ci şi pentru scheletul ce rămâne în urmă, care se erodează rapid şi este slăbit", a explicat cercetătorul.

AGERPRES

Subiecte în articol: canicula corali
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri