Iubitorii de sport din România și-au pus mari speranțe la începutul anului în legătură cu performanțele reprezentanților noștri la competițiile programate în 2021. Începând cu naționala U21, participantă la turneul final al campionatului european, apoi cu naționala mare antrenată de Mirel Rădoi în preliminariile pentru Mondialul din Qatar 2022, urmate de Jocurile Olimpice și încheind cu participarea echipelor de fotbal în cupele europene, toate aceste competiții au produs, cu mici excepții, multă dezamăgire.
Dacă e să dăm timpul înapoi cu 7-8 luni, ne închipuiam alte performanțe ale sportivilor români în primăvara și vara acestui an. Bilanțul succeselor este însă unul modest. Trist este că nici la toamnă nu se întrevăd prea multe bucurii.
Naționala U21 „doar a căzut de pe un cal frumos”
Calificarea pentru a doua oară consecutiv la un Campionat European și după performanța de excepție de la EURO 2019, ne-a făcut să visăm frumos, crezând că la europeanul U21 din Slovenia și Ungaria putem repeta accederea în semifinale. Din păcate, deși tineretul lui Adrian Mutu a încheiat grupa fără înfrângere, nu a mers în sferturi din cauza golaverajului. „Au căzut totuși de pe un cal frumos”, cum se spune prin tribună, făcând o figură destul de frumoasă. Dar eliminarea rămâne tot eliminare. Ce urmează pentru naționala mică nu se știe. Fără antrenor, după plecarea lui Adrian Mutu, va trebui o nouă selecție pentru că mulți actuali componenți vor împlini 21 de ani și nu vor mai fi eligibili pentru viitoarea campanie.
Tricolorii mari, marea dezamăgire
Calendarul meciurilor din primăvară al naționalei mari, calificarea la Mondialul din 2022 din Qatar, părea unul bun, cu două meciuri la îndemână, cu Macedonia de Nord și Armenia, și unul în care speram să obținem măcar un punct, acasă cu Germania. Din păcate, din 7 sau 9 puncte s-au obținut, cu mari emoții, doar 3. În rest două înfrângeri în meciurile oficiale și încă o rușine, înfrângerea de pe teren propriu cu Georgia. Un meci în care iubitorii naționalei se frecau la ochi și tot nu le venea să creadă ce văd, atât de slab evoluau jucătorii lui Rădoi.
Una peste alta, șansele naționalei mari de a se califica la Campionatul Mondial de anul viitor sunt compromise. Doar o minune ne mai poate duce acolo, care minune ar trebui să vină repede și ar trebui să fie în mai multe direcții. Noi să batem tot, inclusiv Germania în deplasare, iar celelalte echipe să facă numai meciuri egale. Așa ar trebui să arate acea minune. Până la minuni avem, peste doar o lună, un program cu trei meciuri din trei în trei zile. Pe 2 septembrie deplasare în Islanda, pe 5 septembrie acasă cu Liechtenstein și pe 8 septembrie o altă deplasare, în Macedonia de Nord. Dacă întrebăm orice suporter al naționalei, răspunsul va fi același: „Trebuie să luăm 9 puncte!”. Că ne „Trebuie” este evident. Dar putem? Ne aducem aminte de meciul precedent cu Islanda, o echipă abordabilă și la acea oră, în care băieții lui Rădoi au arătat ca o adunătură de echipă de mâna a doua, fără curaj, fără o viziune a jocului, un meci în care nu am fost în stare să legăm 3 pase consecutiv. Putem învinge în Macedonia de Nord? Obligatoriu ar fi. „Trebuie!”, dar putem? Macedonenii au fost la un pas să ne facă pocinogul pe 25 martie pe Arena Națională și doar inspirația lui Ianis Hagi din minutul 86 ne-a salvat. Însă Macedonia de Nord a comis pocinogul în învingând Germania la Duisburg cu 2-1, provocând prima mare surpriză a grupei. Așa stând lucrurile, cu o echipă a Macedoniei încărcată cu entuziasm de la EURO 2020, este extrem de greu pentru naționala României să obțină o victorie la Skopjie. La cum a arătat echipa noastră în această primăvară și mai ales după înfrângerea din Armenia, suporterii tricolorilor sunt destul de rezervați. În orice caz, calificarea se poate decide chiar pe 2 septembrie. Dacă nu învingem în Islanda suntem definitiv scoși din cărțile calificării. Nici minunile nu mai pot face nimic.
Mai merită păstrat Rădoi?
Tot mai multe voci cer demisia sau demiterea selecționerului. Nu doar suporterii, ci și oameni din fotbal. Argumente ar fi destule. De la lipsa de experiență la schimbarea stilului de joc într-unul ofensiv, atipic fotbalului nostru, dar la care Rădoi nu vrea să renunțe. Una peste alta, rezultatele și jocul echipei nu-i dau dreptate. În 13 meciuri de când a preluat conducerea naționalei bilanțul este înspăimântător: 7 înfrângeri, 2 egaluri și 4 victorii (din care una la „masa verde” cu Norvegia). „Ultraofensiva” națională a marcat 17 goluri în 13 meciuri, însă 5 dintre acestea au fost înscrise în amicalul cu Belarus, 5-3.
U Craiova și FCSB au sacrificat degeaba naționala olimpică
În urmă cu doi ani, când naționala U21 juca în semifinalele EURO 2019 și se califica la Jocurile Olimpice, a existat un entuziasm uriaș. „Mergem la Olimpiadă după mai bine de 50 de ani!”, „Visul oricărui sportiv este să fie prezent la Jocurile Olimpice!”, „Venim de acolo cu o medalie!”, „Generația asta poate lua titlul olimpic!” etc. Acestea erau lozincile fluturate de jucători, antrenori, federali sau conducători de club. Când a venit însă momentul convocării... a dispărut entuziasmul. Conducătorii CFR, Universitatea Craiova și FCSB au uitat de „momentele de mândrie” din 2019 și n-au mai dat jucători la lotul olimpic. Motivul invocat a fost același: „Prioritatea este accesul în grupele cupelor europene și ne trebuiesc toți jucătorii”. Realitatea ulterioară a demonstrat că răul a fost făcut în ambele direcții: naționala olimpică, alcătuită din jucători adunați pe ultima sută de metri, a avut o prestație extrem de slabă la Jocurile Olimpice, însă nici FCSB și Universitatea Craiova nu au reușit absolut nimic în Europa, făcându-se de râs cu echipe mult mai slab cotate. Sepsi Sf. Gheorghe are circumstanțe atenuante la ratarea calificării. A fost debutantă în competițiile europene, a avut un adversar mai puternic, însă și așa a pierdut greu, la loviturile de departajare.
Adunând „performanțele” acestei veri din fotbalul românesc a meritat sacrificarea naționalei olimpice? Șefii cluburilor care n-au dat jucători la Tokyo nu vor să dea răspunsuri, însă jucătorii sunt cu siguranță triști că au ratat o șansă unică în viață. Însă și așa echipa putea obține mai mult. Golaverajul slab ne-a trimis acasă, acel 0-4 cu Coreea de Sud fiindu-ne fatal. Însă altfel ar fi arătat echipa cu jucătorii de la Craiova și FCSB, cu Cicâldău, Moruțan, Darius Olaru, Octavian Popescu, Cîmpanu și Bairam pe teren. Este adevărat că nici Mihăilă, Man sau Ianis Hagi nu au fost lăsați de Parma, respectiv Rangers să participe la JO, dar conducătorii acelor cluburi nu sunt români. Conducătorii noștri, însă, se declară chiar „mari patrioți români”.
Singurii care pot justifica boicotarea lotului olimpic sunt cei de la CFR Cluj, de la care Rădoi i-ar fi vrut la Olimpiadă pe Petrilă, Costache și Păun. Aceștia însă au fost decisivi în preliminariile Champions League.