Jurnalul.ro Ştiri Observator Vasile Puşcaş: Demersul ambasadorului României în Ungaria a fost în perfectă legalitate!

Vasile Puşcaş: Demersul ambasadorului României în Ungaria a fost în perfectă legalitate!

Fostul negociator şef al României cu UE, Vasile Puşcaş, consideră că demersul ambasadorului României în Ungaria, Marius Lazurca, a fost în perfectă legalitate şi a apărat interesul statului român, reacţia ministrului de Externe al Ungariei fiind nepotrivită uzanţelor diplomatice.

Potrivit unei opinii a lui Vasile Puşcaş, transmisă duminică, ambasadorul Marius Lazurca a informat mediul diplomatic de la Budapesta despre o acţiune a guvernului ungar care avea caracteristici „etniciste discriminatorii faţă de cetăţenii din România”.

„Ambasadorul României în Ungaria, Marius Lazurca, a informat mediul diplomatic din Budapesta despre o intervenţie în Parlamentul ungar a unei reprezentante a Opozitiei din respectiva ţară, despre o acţiune a guvernului ungar care avea caracteristici etniciste discriminatorii faţă de cetăţenii din România. Demersul ambasadorului României a fost, aşadar, în perfectă legalitate şi conform atribuţiilor sale: a apărat interesul statului român şi al cetăţenilor săi, comunicând despre substanţa acestei intervenţii şi unor membri ai corpului diplomatic acreditat la Budapesta”, a arătat Puşcaş.

Acesta a menţionat că astfel de comunicări şi consultări sunt, deja, o cutumă îndeosebi între diplomaţii aparţinând unor state partenere, cum ar fi statele membre ale UE sau NATO.

Vasile Puşcaş susţine că ambasadorul Lazurca şi-a făcut datoria, conform misiunii sale oficiale şi a susţinut interesul statului român, într-un anumit context politic şi cu mijloace care sunt proprii comunicării diplomatice, reacţia ministrului de Externe al Ungariei, Szijjarto Peter, faţă de activitatea menţionată a ambasadorului român fiind „nepotrivită uzanţelor diplomatice, cu accente politicianist-partidiste şi jignitoare la adresa României”.

Profesor de relaţii internaţionale, Puşcaş a explicat că, de mai mulţi ani, reprezentanţi de frunte ai statului ungar obişnuiesc să facă vizite „neoficiale” în România, îndeosebi în arii locuite şi de populaţie de etnie maghiară, „adresând cuvinte batjocoritoare la adresa istoriei şi culturii româneşti, a statului român”.

„În majoritatea cazurilor, aceste atitudini au rămas nesancţionate de liderii politici şi demnitarii statului român, lăsând o impresie deplorabilă nu doar amintiţilor oficiali unguri, ci, mai ales, cetăţenilor români. Acest comportament al liderilor români a creat percepţia unei iresponsabilităţi inimaginabile, dacă nu a unei complicităţi vădite la propagarea unor mesaje de desconsiderare a românilor”, a mai spus fostul negociator şef al României cu UE.

Acesta a subliniat că nu s-a înregistrat nicio o poziţie fermă a autorităţilor de la Bucureşti în susţinerea publică a ambasadorului Lazurca, faţă de exprimarea publică a ministrului de Externe ungar, ceea ce arată ori că liderii statului român au luat o distanţă mai mare de timp pentru „documentare” sau transmit acelaşi mesaj de indolenţă față de atitudinile reprobabile, uneori chiar ostile, pe care le susţin, câteodată, oficiali ai altor state, în cazul de faţă al Ungariei.

„Este de dorit ca relaţiile româno-ungare să fie excelente (din păcate, pare că actualul ministru de Externe al Ungariei preferă starea de încordare în raporturile bilaterale) având în vedere vecinătatea, experienţele istorice, prezenţa unor grupuri minoritare în componenţa lor, interesele economice, politice, incluzând apartenenţa celor două state la alianţe şi organizaţii regionale cu interese comune etc. Când un stat are ieşiri neadecvate faţă de celălalt stat, reglarea asperităţilor este mai mult decât necesară, însă aceasta nu se poate realiza decât dacă ambele state dau dovadă de dialog corect şi deschis, sinceritate şi comunicare civilizată pentru iniţierea proiectelor de cooperare”, a conchis Vasile Puşcaş.

Ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, l-a criticat dur pe ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, după ce oficialul român i-a luat apărarea unei parlamentare de opoziţie din Ungaria, Timea Szabo, într-o dispută privind trimiterea de echipamente medicale în Transilvania.

Marius Lazurca i-a luat apărarea deputatei ungare Timea Szabo, membră a formaţiunii Dialog pentru Ungaria (centru-stânga, opoziţie), care ar fi fost ameninţată după un discurs în Parlamenul de la Budapesta în care criticase trimiterea de către Guvernul de la Budapesta de echipamente medicale de protecţie comunităţilor maghiare din Transilvania, deşi în Ungaria materialele de acest tip sunt insuficiente.

În acest context, ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, i-ar fi luat apărarea deputatei ungare Timea Szabo într-o discuţie privată cu alţi ambasadori desfăşurată pe un grup privat al unei reţele de socializare online, informează site-ul de ştiri Index.hu.

„Probabil că mai jos de atât nu se poate: ambasadorul român a apărat-o pe Timea Szabo”, a reacţionat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjaro.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: marius lazurca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri