- Jurnalul: S-au împlinit la începutul acestei veri, în 4 iunie, 104 ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, stimate domnule profesor Vasile Pușcaș, și n-am văzut semnalat evenimentul la scara la care ar fi trebuit evidențiat. Să nu mai știe românii cât de important a fost și este acest Tratat? Maghiarii nu contenesc în a prezenta acest document ca pe cea mai mare nedreptate ce li s-a făcut de-a lungul istoriei. Tocmai ei...
- Vasile Pușcaș: Noi, românii, am fost obișnuiți de liderii politici și intelectuali ai veacului trecut să privim istoria mai mult evenimențial și să dăm faptului istoric interpretarea emoțională a unui moment. Poate ar fi cazul să-l recitim pe A.D. Xenopol, cu teoria seriilor, sau să revedem istoriologia lui N. Iorga, durata lungă din scrierile lui Gh.I. Brătianu și, nu în ultimul rând, complexitatea fenomenului istoric de la David Prodan. Căci asociind un fapt istoric emoționalității cotidiene este posibil să nu detectezi sensurile și semnificațiile lui pentru comunitate și chiar pentru umanitate, atât pentru trecut cât și pentru prezent și viitor. Fără a intra în detalii, avem nenumărate cazuri în istoria noastră modernă și contemporană când liderii noștri au pierdut percepția limpede a sensului evoluției istorice. Și românii au plătit un preț enorm pentru această miopie a liderilor lor!
Miopia liderilor politici de ieri și de azi
- Credeți că, actualmente, liderii politici din România și-au modificat pozitiv cultura istorică și pe cea politică?
- Am motive să mă îndoiesc. Și dacă aveți dubii, vă rog să rememorați modul cum leadershipul politico-statal de la noi s-a raportat la Centenarul Marii Uniri, ca să nu mai vorbim de Centenarul Trianon. Așa că aplicarea unei legi referitoare la sărbătorirea Tratatului de la Trianon, care din start a fost aprobată cu caracteristica opționalității (?!), nu a fost suficientă pentru ca liderii români de acum să-și amintească de faptul că au trecut 104 ani de când Generației Marii Uniri i s-au recunoscut la scară internațională meritele punerii în practică a principiului autodeterminării național-statale (1918).
- Vecinii de la Buda nu pierd însă niciun prilej de a striga în lumea largă „nedreptatea” care li s-a făcut la Versailles.
- Liderii politici ai Ungariei au făcut din Tratatul de la Trianon un pilon al justificării incapacității definirii identității lor naționale, pe care o transmută din planul intern în cel extern, cum au tot procedat de câteva veacuri. Așa s-a întâmplat și în 2024. Însă trebuie să remarcăm și faptul că părți ale elitei intelectuale din Ungaria au început să remarce penibilul repetării unor „legende” propagandistice ale Budapestei despre Tratatul de la Trianon pe care le confruntă cu realitatea factuală istorică și atenționează cetățenii asupra falsității lor.
Progresul care a adus războiul
- Măcar să fie așa, ar evita ridicolul. Dar explicați-ne mai bine, stimate domnule Vasile Pușcaș, care a fost contextul politic/social/cultural în care s-a parafat acest Tratat de Pace, practic Tratatul internațional care a recunoscut România Mare. Nu de alta, dar sunt cu siguranță și români care habar n-au ce importanță a avut și are momentul Trianon.
- Primul Război Mondial a fost o conflagrație nemaivăzută de omenire până atunci. A fost consecința progresului tehnologic care a dezvoltat material societatea, dar aceasta a rămas în paradigmele învechite ale gândirii relațiilor sociale și internaționale. Cu impulsul președintelui american Woodrow Wilson, Londra și Parisul au acceptat ca actorii relațiilor internaționale să fie statele-națiune, iar interacțiunile acestora urmau a fi bazate pe cooperare, prin constituirea Ligii Națiunilor sperându-se a se da cadrul și procedurile construcției păcii.
- Doar că ne-am ales cu războiul. Și ce război! Europa a fost în pragul sinuciderii.
- Înainte de izbucnirea conflagrației, îndeosebi europenii credeau că utilizarea războiului de către vreo Putere era doar o iluzie, deoarece acesta ar fi oprit progresul.
(De)efecte
- O naivitate!
- În siajul noilor tehnologii și strategii militare cu puternic impact distructiv se credea că niciun lider politic sau statal nu ar recurge la astfel de instrumente capabile de impact catastrofal. Și totuși, iluziile antebelice au fost spulberate în vara anului 1914, iar consecințele au fost cu adevărat tragice (pierderi de vieți umane, distrugeri de localități, devastare economică, sărăcie, boli și multe alte efecte sociale, financiare, politice, culturale). În timpul războiului și spre sfârșitul lui, oamenii au trăit alte iluzii legate de viitoarea pace, de reintrarea într-o etapă de reluare a prosperității economice și sociale, chiar de îmbunătățire a raporturilor interumane și intersocietale. Dar după momentele de veselie la aflarea veștii încheierii războiului și primele efuziuni ale bucuriei de a trăi a urmat etapa dramatică a reinserției foștilor soldați în comunități, a procurării celor necesare traiului cotidian, la care se adăugau noi costuri pentru susținerea programelor de reconstrucție a economiei, finanțelor, infrastructurii, reformarea sistemelor sanitare și educaționale etc.
- Ca după fiecare război…
- Nu în ultimul rând s-au aflat căutările pentru guvernare democratică, rearanjări ale regimurilor politice și statale, dar și dezbaterile despre calitatea elitei politice ante și postbelice. Astfel că în anii postbelici și-au făcut simțită prezența numeroase și diverse tulburări și chiar grave bulversări ale existenței. Sau, cum spunea Gustave Le Bon, a urmat o epocă în care „oamenii își schimbau idealul, principiile și chiar elitele”. Acesta a fost contextul în care s-a organizat Conferința de Pace de la Paris (1919-1920). Tratatul de la Trianon, semnat de Puterile Aliate și Asociate cu Ungaria, la 4 iunie 1920, desemna Ungaria ca parte învinsă în război, dar, totodată, îi oferea și recunoașterea juridică internațională ca stat-națiune, ca actor de sine-stătător în sistemul internațional. Același Tratat a recunoscut juridic constituirea unor noi state-națiune (Cehoslovacia, de exemplu) și autodeterminarea unor națiuni și teritorii din fostul Imperiu Habsburgic care s-au unit cu state naționale existente (România, de pildă).
În deschidere, Pactul Societății Națiunilor
- Care au fost cele mai importante amendamente pentru noi, românii, și totodată cele mai contestate de unguri?
- Mai întâi aș remarca faptul că sistemul tratatelor internaționale care a încheiat Primul Război Mondial a refondat ideologic și conceptual bazele dreptului internațional. S-a codificat o ordine juridică internațională superioară legiferării interne a statelor, acestea asumându-și obligația de a respecta normele internaționale mai presus de prevederile legale interne. Tocmai de aceea, toate tratatele componente ale așa-numitului Sistem Versailles, deci inclusiv Tratatul de la Trianon, se deschid cu Pactul Societății Națiunilor (art. 1-26), adoptat de Conferința de Pace în 28 aprilie 1919.
- Care erau referințele?
- Substanța acestui document este dată de angajarea semnatarilor pentru realizarea securității colective, respectarea independenței statelor și eliminarea agresiunii și războaielor ca modalitate de rezolvare a neînțelegerilor și conflictelor între state. Mai remarcăm și faptul că tratatele postbelice au încorporat doctrinar și principiul naționalităților, al autodeterminării naționale. Înțelesul politico-juridic al acestui fapt este acela că statul nu mai era văzut drept o entitate deasupra oamnenilor, ci ca o creație a cetățenilor care aparțineau unei comunități naționale. Din această percepție rezulta dreptul la autodeterminare precum și suveranitatea națiunii. Atât de puternic a fost impactul public al acestui principiu, încât se acreditase ideea că națiunea stătea la baza constituirii statelor și că națiunile urmau a fi principalele beneficiare ale încheierii războiului.
„Legenda” maghiară a hărții falsificate
- Idei de bun-simț, care nu mai puteau fi întoarse. Vremea imperiilor (cu metehne vechi) trecuse.
- Dincolo de aspectele încheierii războiului, Tratatul de la Trianon prevedea modalitățile de constituire și recunoaștere a statelor care au apărut pe teritoriul fostului Imperiu austro-ungar. Art. 27 stabilea frontierele Ungariei cu Austria, Statul sârbo-croato-sloven, România, Cehoslovacia. Subliniem faptul că linia frontierei de stat între România și Ungaria a fost stabilită de o Comisie teritorială a Conferinței de Pace, nici reprezentanții statului român și nici ai românilor din Transilvania, care-și proclamaseră autodeterminarea și au decis a se uni cu România, la 1 decembrie 1918, nefiind consultați. Era prevăzută doar modalitatea practică de fixare a punctelor de graniță de către o „Comisie de delimitare”, susținută financiar și cu materiale documentare de ambele părți (română și ungară). Această procedură a fost utilizată pentru stabilirea frontierelor Ungariei cu toate statele menționate. Iar o „legendă” a contestării Tratatului de la Trianon de către Ungaria spunea că frontierele ungare au fost trasate de Aliați pe baza unor hărți falsificate de state interesate.
Obligațiile unei Ungarii înfrânte pe câmpul de luptă
- Nelipsitele fumigene maghiare, atât de penibile…
- Abia în vremea din urmă, unii autori unguri se desprind timid de această poveste, admițând că la trasarea frontierelor au muncit din greu echipe interdisciplinare de experți ai Aliaților care s-au deplasat și pe teren pentru a evalua cât mai bine posibilul impact socio-economic și etnic al stabilirii fruntariilor Ungariei cu statele înconjurătoare. Iar art. 45-47 codificau raporturile Ungariei cu România, din punctul de vedere al grupărilor de populații și drepturilor minorităților. Prin semnarea Tratatului de la Trianon, Ungaria a recunoscut că era un stat înfrânt în război.
- Ce implica, concret, această recunoaștere?
- Aceasta însemna și asumarea mai multor obligații specifice, între care renunțarea la anumite teritorii, recunoașterea granițelor noilor state cu care se învecina, restituirea unor bunuri mobile și imobile, reparații financiare etc. Totodată, Ungaria se obliga să restituie și arhivele registrele, planurile, documentele civile, militare, fiscale, judiciare, administrative care se refereau la teritoriile care nu-i aparțineau, iar în privința acestora urmau a fi încheiate acorduri separate cu statele semnatare și interesate. Demn de remarcat este preocuparea avută de cei care au elaborat tratatul pentru introducerea unor reglementări comerciale prin care să se poată continua operarea fluxurilor de bunuri care existaseră în Imperiul habsburgic. În fapt, de aici se putea pleca (și astăzi este chiar mai favorizant) spre o strategie zonală de cooperare și pace. Firește, aceasta este doar o prezentare schematică a celor mai importante prevederi din Tratatul de la Trianon care interesau România și relațiile româno-ungare. Budapesta a contestat Tratatul în integralitatea sa, dar a lansat și câteva teme pe care le-a criticat în toată perioada interbelică, precum teritorialitatea și minoritățile etnice, făcând din ele, dar și altele, adevărați piloni ai politicii externe a Ungariei timp de peste un secol.
„Patru-n unu” (oameni-cheie ai României la Versailles)
- Cine considerați că a fost omul-cheie (din/de partea României) în negocierile purtate la Versailles?
- Nu a existat un singur „om-cheie” al României, exceptând reprezentarea formală de către șeful Delegației Țării, în negocierile de la Paris, în 1919-1920. Aceasta și pentru că liderii români aveau orgolii mai mari chiar decât statura lor, iar pe de altă parte fiindcă modul acelorași lideri de a se raporta la stilul occidental de a face politică externă și internațională era încă în căutarea identității. Abia Nicolae Titulescu, prelungind liniile de gândire ale lui Take Ionescu, a exprimat o atitudine adecvată stilului european de a concepe și a face politică externă. De aceea, pentru negocierile de la Conferința de Pace de la Paris ar putea fi văzuți „patru în unu”: în partea conceptuală este meritorie contribuția lui Take Ionescu, pentru spectacular trebuie menționat Ionel I.C. Brătianu, referitor la eficiența urmăririi obiectivelor centrale a avut un rol major Alex. Vaida-Voevod, iar ca farmec și brand identitar a excelat Regina Maria. Nu am avut în vedere partea foarte importantă avută de componenta tehnică a Delegației României, în care au intrat diplomați de marcă și experți universitari care au îndeplinit și misiuni eficace de lobby național.
Ungurii s-au eschivat de la plata datoriilor financiare
- S-au fixat și achitat și despăgubiri financiare pentru România, din partea Ungariei? Există vreun document relaționat cu acest subiect? Arhivele, documentele, actele au fost restituite în întregime României?
- Clauzele financiare referitoare la România au fost foarte sumare și ele au adus în prim-plan doar stipulațiile Tratatelor de la București și Brest-Litovsk, obligând Ungaria să transfere României și Puterilor Aliate orice instrumente monetare, bani, valori sau alte produse pe care le-a primit ca urmare a executării respectivelor tratate. Aspectele financiare au fost complicate și de faptul că erau amestecate cu subiectul reparațiilor de război, cu așa-zisele „datorii de eliberare” ale statelor succesoare, cu prevederile din clauzele economice și comerciale care se extindeau asupra tuturor statelor din zonă și implicau deodată și aspirațiile Marilor Puteri. Iar pe fondul disputelor anglo-franceze vizând reparațiile germane, Budapesta a adoptat metoda Berlinului de a obține repetate revizuiri și amânări ale plăților solicitate de noile state create în Europa Centrală, astfel că estimările, calculele și solicitările Bucureștilor au întâmpinat refuzuri și transferuri problematice spre pachetul intereselor intens disputate de Franța și Marea Britanie.
Încă o abatere gravă a Budapestei: maghiarizarea forțată a minorităților
- Altfel spus, ungurii s-au sustras de la aceste plăți (nu că ar fi singurii, nici de la nemți, de pildă, n-am mai recuperat un leu după Al Doilea Război Mondial). Și ce aere demne ventilează în patru zări și unii, și alții… Rușini și nerușinați! În fine… dacă tot n-au plătit maghiarii ce aveau să ne achite, măcar i-au tratat cum se cuvenea (potrivit reglementărilor de la Versailles) pe românii prinși, după momentul Trianon, între granițele statului Ungaria? Au respectat drepturile minorităților, ori și-au continuat politica de asimilare forțată?
- Budapesta a tergiversat foarte mult timp momentul semnării tratatului de încheiere a războiului, deoarece a sperat să obțină un statut mai favorabil. Putem spune că liderii unguri și-au propus chiar din ultimele zile de război, bănuind că vor fi tratați ca învinși, să nu se conformeze aranjamentelor postbelice. Deși au îndeplinit întocmai procedura acceptării Tratatului de la Trianon, nerespectarea clauzelor acestuia a constituit un adevărat program de politică internă și externă a guvernelor ungare. Iar în privința aplicării prevederilor despre situația minorităților, inclusiv a celei românești, Budapesta a dovedit contrariul, a continuat politica antebelică de maghiarizare.
- Ar fi trebuit să le răspundem la fel în Transilvania.
- Mai mult, s-a preocupat doar de soarta minorității maghiare din România și alte state din zonă, pentru care a pretins standarde maximale, excedând atât Tratatul de la Trianon cât și alte norme internaționale. În fapt, temele teritorialității și minorității maghiare au constituit și argumentația doctrinei revizioniste a Ungariei interbelice, acelea fiind îmbinate într-o atitudine de autovictimizare care s-a manifestat și printr-o masivă și abilă propagandă internațională ce a avut menirea de a oferi suport pentru acțiunile de contestare permanentă a Tratatului de la Trianon.
Pecețile unui istoric-diplomat
Profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu” și membru corespondent al Academiei Române, Vasile Pușcaș este (și) expert în relații internaționale, reputat fost diplomat. În perioada 2000-2004 a fost negociator-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană. A absolvit studii de istorie și științe sociale și a obținut titlul de doctor în istorie la Universitatea Babeș-Bolyai. A scris nenumărate cărți și lucrări științifice, amintim câteva: Alma Mater Napocensis - Idealul universității moderne (1994), Al Doilea Război Mondial. Transilvania şi aranjamentele europene. 1940-1944 (1995), Pulsul istoriei în Europa Centrală (1998), Căderea României în Balcani (2000), Relații internaționale contemporane (2003), Speranță şi disperare Negocieri româno-aliate, 1943-1944 (1995, 2003), Universitate-Societate-Modernizare (1995, 2003, 2019), Negociind cu Uniunea Europeană, 6 volume (2003-2005), România: de la preaderare la postaderare (2008), Dictatul de la Viena, Transilvania și relațiile româno-ungare (1940-1944) (2020), Keith Hitchins: The Historian’s Honesty/ Onestitatea istoricului (2021), Istoria din cotidian (2021), Românii în Uniunea Europeană (2022).
104 ani s-au împlinit în 4 iunie 2024 de la semnarea Tratatului de la Trianon
„Avem nenumărate cazuri în istoria noastră modernă și contemporană când liderii noștri au pierdut percepția limpede a sensului evoluției istorice. Și românii au plătit un preț enorm pentru această miopie a liderilor lor!”, Vasile Pușcaș, istoric
„Liderii politici ai Ungariei au făcut din Tratatul de la Trianon un pilon al justificării incapacității definirii identității lor naționale, pe care o transmută din planul intern în cel extern”, Vasile Pușcaș, istoric
„Tratatul de la Trianon, semnat de Puterile Aliate și Asociate cu Ungaria, la 4 iunie 1920, desemna Ungaria ca parte învinsă în război, dar, totodată, îi oferea și recunoașterea juridică internațională ca stat-națiune”, Vasile Pușcaș
„Același Tratat a recunoscut juridic constituirea unor noi state-națiune (Cehoslovacia, de exemplu) și autodeterminarea unor națiuni și teritorii din fostul Imperiu Habsburgic care s-au unit cu state naționale existente (România, de pildă)”, Vasile Pușcaș
„Prin semnarea Tratatului de la Trianon, Ungaria a recunoscut că era un stat înfrânt în război”, Vasile Pușcaș
„Liderii unguri și-au propus chiar din ultimele zile de război, bănuind că vor fi tratați ca învinși, să nu se conformeze aranjamentelor postbelice”, Vasile Pușcaș
„În privința aplicării prevederilor despre situația minorităților, inclusiv a celei românești, Budapesta a dovedit contrariul, a continuat politica antebelică de maghiarizare”, Vasile Pușcaș