Jurnalul.ro Ştiri Politică Scandal în Parlament! Aleșii și-au majorat veniturile în mare secret

Scandal în Parlament! Aleșii și-au majorat veniturile în mare secret

de Redacția Jurnalul    |   

Un nou scandal a izbucnit în Parlamentul României după ce aleșii noștri și-au majorat veniturile cu 7.500 de lei pe lună, bani pentru întreţinerea cabinetelor parlamentare.

Senatorii şi deputaţii au aprobat în mare secret memorandumul pentru majorarea veniturilor. Acestea nu sunt, însă, singurele beneficii ale lor.

Începând cu luna viitoare, vor primi ca sumă forfetară 7.500 de lei în plus, de la 28.000 de lei, cât au în acest moment, la 35.500 de lei, bani pe care ar trebui să îi folosească pentru chiria de la cabinetul parlamentar, întreţinere, dar şi pentru salariile angajaţilor, potrivit Antena 3 CNN.

Aleşii care nu au domiciliul în Bucureşti sau în Ilfov mai primesc 4.600 lei pentru chirie, dar şi 400 de lei diurnă în zilele de lucru. De asemenea, au gratuitate la călătoriile cu trenul, un zbor intern gratuit dus-întors pe săptămână, dar şi telefon de serviciu cu abonament.

Iar indemnizaţia lunară porneşte de la 18.720 de lei brut şi creşte în funcţie de poziţiile pe care le deţin parlamentarii în Biroul Permanent sau în comisii. Spre exemplu, liderii de grup primesc cu 2.000 de lei în plus, iar preşedinţii celor două camere încasează lunar o indemnizaţie de 24.000 de lei brut.

Parlamentarii şi-au majorat veniturile

Subiecte în articol: venituri parlament
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri