Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Veste cruntă primită de fanii Rapidului în această dimineață. Ce au decis judecătorii

Veste cruntă primită de fanii Rapidului în această dimineață. Ce au decis judecătorii

Curtea de Apel Bucureşti a respins în această dimineaţă cererea Rapidului de judecare în regim de urgenţă a suspendării sentinţei care a decis falimentul clubului. Giuleştenii nu mai au nicio cale de atac, astfel că dosarul pentru suspendarea deciziei de intrare în faliment va fi judecat aşa cum fusese stabilit iniţial, pe 20 iulie, cu doar două zile înainte de startul oficial al noului sezon al Ligii 1, scrie prosport.ro.

"Respinge cererea de suspendare provizorie ca neîntemeiată. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.07.2016" se arată în decizia de astăzi a instanţei.

Nicio şansă pentru Liga 1
Hotărârea luată astăzi de magistraţii Curţii de Apel face ca Rapid să nu mai aibă practic nicio şansă de a evolua în Liga 1 din sezonul viitor.  LPF a anunţat că dacă până pe 12 iulie, la Adunarea Generală a Ligii, nu se suspendă decizia de faliment, Rapid nu va primi niciun ban din drepturile TV şi nici dreptul de a participa în Liga 1. Este clar astfel că giuleştenii nu vor putea fi programaţi în noul sezon şi nici nu vor intra la tragerea la sorţi pentru stabilirea ţintarului Ligii 1.

Subiecte în articol: rapid curtea de apel faliment
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri